"Povestea aceasta îţi rămâne în suflet. Pentru totdeauna. Kafka este unul dintre acei rari scriitori care au ştiut să vorbească atât de splendid şi emoţionant despre om. Cu frumuseţea şi urâţenia lui, cu bunătatea şi răutatea lui, cu nobleţea şi ticăloşia lui, cu măreţia şi josnicia lui, cu generozitatea şi egoismul lui, toate fără margini, desigur. Nu mi-e ruşine să-mi şterg lacrimile, de bucurie şi suferinţă, în faţa acestui înger păcătos, omul.” (Razvan Vasilescu)
"Să privim mai atent această transformare. Schimbarea, deşi şocantă şi năucitoare, nu este atât de ciudată pe cât ar părea la prima vedere. O observaţie de bun simţ ar fi ca atunci când mergem la culcare în locuri mai puţin familiare, putem avea un moment de confuzie în clipa în care ne trezim, un scurt moment de ireal, şi aceasta experienţă poate apărea de mai multe ori în existenţa unui comis voiajor care are un mod de viaţă ce face imposibil orice simţ al continuităţii. Percepţia realităţii depinde de continuitate, de durată. La urma urmei, să te trezeşti insectă nu e foarte diferit de a te trezi Napoleon sau George Washington.
Pe de altă parte izolarea, bizarul asa-zisei realităţi - acestea sunt, la urma urmei, lucruri ce caracterizează constant viaţa artistului, geniului, inventatorului. Familia Samsa care trăieşte în preajma fantasticei insecte nu este altceva decât mediocritatea în mijlocul căreia trăieşte geniul." (Vladimir Nabokov, Curs de Literatura Europeana, Cornell University)