Mircea Daneliuc. Monsieur l' auteur sau lupul singuratic al fimului romanesc

Ultimul sau film: Cele ce plutesc, dateaza din 2009. Refuz sa cred ca el marcheaza sfarsitul carierei acestui cineast. Nicio cinematografie normala, sanatoasa, nu se poate dispensa de un artist de talia lui Mircea Daneliuc, chiar daca el insusi pare a fi renuntat la a face film.
De atunci, niciun producator serios n-a avut initiativa de a-I interesa in realizarea unui proiect cinematografic. lar orgoliul sau de creator, constient de forta talentului pe care il poseda, I-a impiedicat sa iasa in intampinarea celor ce hotarasc soarta filmului romanesc.
Sper ca inertiile ce-I Inconjoara pe acest regizor incomod sa se risipeasca, spre binele unei cinematografii altminteri destul de saraca in valori autentice.
La urma urmei, cum avertizeaza Montaigne „le monde n'est qu'une branloire perenne”. Adica lumea nu-i altceva decat o clatinare fara sfarsit...

Fragment:

  Aceasta este, pe scurt, relatarea povestii filmului dupa „reteta D. I. Suchianu" care se pare ca l-a iritat totdeauna pe Daneliuc. Caci spre deosebire de popularul critic, autor al primului nostru Curs de cinematografie (1930) ce sustinea cu tarie ca filmul este poveste, find subordonat papa peste poate literaturii, tanarul cineast stia ca lucrurile stau cu totul altfel, ca filmul are propria sa vocatie de a infatisa lumea. Drept care a demonstrat Inca de la debutul sau in cinema aceasta realitate estetica pe care multi dintre cineastii vremii o ocultasera, preferand sa faca flume cu cai si calareti Para numar, cu voievozi tinand discursuri ample pe la raspantiile istoriei, sau cu secretari de partid (noii voievozi comunisti) pledand patetic pentru intelegerea de cane popor a nobilelor idealuri marxiste.
A preluat deci proiectul unui film ce se dorea in esenta ilustrarea eroismului clasei muncitoare, apta sa construiasca instalatii industriale gigant, sä le transporte pe platforme ghidate cu mans sigura de soferi priceputi, traversand vai si munti, orase si sate prospere, marturii de necontestat ale justetii politicii partidului comunist. Fara indoiala ca exista mult adevar in schimbarile sociale produce in Romania, in evidentierea succeselor economice dobandite, dar peste aceste realitati propaganda regimului stia sa teasa panza de borangic a minciunii, lasand sa se inteleaga ca fericirea a fost repartizata in mod egal fiecaruia, prin decret prezidential sau prin hotararea Marii Adundri Nationale. Ceea ce preocupa in cel mai inalt grad aparatul specializat al partidului era impunerea „omului nou", invulnerabil la once Incercare a destinului individual pentru Ca acesta era components a marelui destin colectiv al natiei, inaintand triumfatoare spre „cele mai inalte culmi de progres si civilizatie".
Or, Cursa a reprezentat prima confruntare a lui Daneliuc cu „aparatcikii", cu cei ce considerau filmul — aidoma lui Vladimir Ilici — „cea mai importanta dintre arte". Adica o arta ce trebuia neaparat rechizitionata in beneficiul „cauzei", contandu-se pe marea ei forta de patrundere in randul celor mai diferite straturi ale societatii.