Natură moartă este cel de-al doilea volum din tetralogia Frederica, compusă din romanele The Virgin in the Garden (1978), Still Life (1985, Natură moartă), Babel Tower (1996) şi A Whistling Woman (2002). Cvartetul captează în detalii splendide viaţa unei familii britanice de la mijlocul secolului XX şi o are ca personaj principal pe Frederica, o intelectuală rebelă, una dintre primele femei care au studiat la Cambridge.
Toate romanele seriei Frederica pot fi citite independent.
Anglia anilor ’60. Frederica Potter, o frumoasă studentă la Cambridge, este fascinată de ideile feministe ale timpului său. Ea îşi dă seama, văzând-o pe sora sa, Stephanie, retrasă dintr-o viaţă academică într-un plictisitor menaj la Yorkshire, că un trai asemănător nu-i va aduce nici o satisfacţie şi optează pentru o existenţă intelectuală.
Alexander Wedderburn, care se află la Londra, încearcă să scrie o piesă despre Van Gogh, a cărei artă devine leitmotivul romanului.
În acest roman, A.S. Byatt pune în lumină inextricabilele conflicte între ambiţie, viaţa de familie şi realizări personale, prin portretul subtil şi ironic al acelor ani de revoltă şi de descătuşare.