O bună parte dintre eseurile volumului de față îşi propun să abordeze o temă pe cât de importantă, pe atât de controversată: nevroza colectivă sau etnică. În calitate de psihanalist ader la poziţia unui Geza Róheim sau Georges Devereux care susţin modelarea culturală a inconştientului. Conform reprezentanţilor teoriilor biologice, însă, românii, ca popor latin, ar fi predispuşi la isterie.
Din materialele pe care le-am avut la dispoziţie reiese o altă ipoteză: specifică pentru români este prelucrarea defectuoasă a conflictelor narcisice, generată de deficite narcisice timpurii. Astfel de tulburări ale sentimentului valorii proprii se exprimă mai ales prin depresie, lipsa bucuriei de a trăi, hipersensibilitate faţă de lezările narcisice, ruşine, toate suficient de împovărătoare pentru a merita întreaga atenţie teoretică şi practică, la fel ca problemele „clasice", prezente şi ele ca la orice european, și cărora li se acordă atenția cuvenită în carte.
Atât de importantă mi s-a părut rezolvarea acestor „simptome", încât în mai multe rânduri m-am gândit că am avea nevoie de un Minister al Stimei de Sine…