Romanul Nexus (1960), ultimul volum al trilogiei „Rastignirea trandafirie”, dezvaluie portretul unui scriitor format, care, dupa chinuitoare indoieli si o multime de romane scrise in minte, reuseste in sfirsit sa‑si puna ideile pe hirtie. Faptul acesta, insa, pare sa atraga dupa sine o ruptura cu lumea atit de familiara din primele doua volume: minunatele povesti ale prietenilor autorului, pagi nile de analiza literara si sociala exista in continuare, sint la fel de pline de spirit si umor, insa in ele se simte o umbra de cinism si de tristete. Nexus este, paradoxal, volumul de ramas‑bun al unui romancier aflat inca la inceputul drumului, volumul care ii ofera lui Miller confirmarea destinului sau de scriitor, nelasindu‑i astfel nici o alta optiune decit sa continue sa scrie, confruntat in permanenta cu izolarea si responsabilitatea actului de creatie.
„Oamenii civilizati nu traiesc conform unor coduri morale sau unor principii de un soi sau altul. Vorbim despre ele, le evocam intruna, dar nimeni nu le ia in serios. Nimeni nu respecta aceste reguli, in vietile noastre nu e loc pentru ele. Tabuurile sint un fel de reziduu al mintilor bolnave, spectrul celor care nu au avut curajul sa traiasca din plin si care ne-au virit pe git aceste interdictii, deghizate in morala si religie.” (Henry Miller)
„Oamenii civilizati nu traiesc conform unor coduri morale sau unor principii de un soi sau altul. Vorbim despre ele, le evocam intruna, dar nimeni nu le ia in serios. Nimeni nu respecta aceste reguli, in vietile noastre nu e loc pentru ele. Tabuurile sint un fel de reziduu al mintilor bolnave, spectrul celor care nu au avut curajul sa traiasca din plin si care ne-au virit pe git aceste interdictii, deghizate in morala si religie.” (Henry Miller)