Știința nu trebuie să fie neapărat serioasă, rigidă, morocănoasă. De ce, în numele unei triste științe, istoricii artei vor ca nimeni să nu râdă, de pildă, în fața picturii? Ce Dumnezeu caută un ditamai melcul în prim-planul unei respectabile Bune Vestiri? De ce Bruegel i-a aplicat regelui negru Gaspar un tratament atât de aparte în Adorația Magilor? De ce părul Mariei Magdalena este atât de lung în picturi? Venus din Urbino este în tablou sau în altă parte? Cum se face că Foucault a produs un anacronism atât de evident în analiza consacrată Meninelor?
Structurat în șase scurte ficțiuni narative, tot atâtea anchete asupra evidențelor vizibilului, inclasabilul volum Nu vedeți nimic ne oferă viziunea pasională și pasionantă a unuia dintre cei mai străluciți specialiști în arta Renașterii și a Barocului.
Anchetând cu umor și subtilitate tablouri celebre ale lui Velázquez, Tițian, Bruegel sau Tintoretto, Daniel Arasse ne învață – într-o declarație de iubire făcută picturii – să privim ceea ce vedem.
Cu 24 de reproduceri color
Daniel Arasse (1944-2003), reputat istoric şi teoretician al artei, a fost director de studii în ştiinţe sociale la Ecole des hautes études en sciences sociales (EHESS) şi a predat istoria artei la Sorbona. Este autorul unor lucrări care au revoluţionat modul de receptare al operelor de artă: La Guillotine et l'Imaginaire de la terreur (1978), Le Détail. Pour une histoire rapprochée de la peinture (1992), L'Ambition de Vermeer (1993), Le Sujet dans le tableau (1997), L'Annonciation italienne (1999), Histoires de peintures (2004).