Autor al unor erudite studii de istorie şi filozofia istoriei, premiat de Academia Franceză, profesorul Neagu Djuvara lasă la o parte tonul academic pentru a le povesti tinerilor - şi celor mai puţin tineri - istoria României.
Cele zece CD-uri prezintă într-un mod sintetic şi original momentele-cheie din trecutul nostru, fără tabuuri sau prejudecăţi, scoţând la lumină întâmplări mai puţin cunoscute, dar revelatoare.
NEAGU M. DJUVARA (1916–2018) s-a născut la Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni de seamă. Licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). Participă la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941); rănit în apropiere de Odessa.