O zi din viaţa lui Ivan Denisovici

Epuizat din stoc
SKU
FI000312/5
29.90 LEI

Detalii

„Pentru forța morală cu care a continuat marea tradiție a literaturii ruse.“ — Motivația juriului Premiului Nobel

În noiembrie 1962 revista Novîi Mir publică un text literar care avea să schimbe pentru totdeauna chipul Uniunii Sovietice: O zi din viața lui Ivan Denisovici. Autorul lui – un profesor de matematică trecut prin experiența gulagului, Aleksandr Soljenițîn. Cel care avea să devină vocea milioanelor de oameni prizonieri în propria țară și cronicarul calvarului pe care aceștia l-au avut de îndurat. În O zi din viața lui Ivan Denisovici, această voce se face auzită pentru prima oară.

„Soljenițîn a scris o operă clasică desăvârșită în concizia ei, folosind elocvența discreției și a lucrurilor trecute sub tăcere. Cuvintele lui ard ca acidul.“ —The New York Times

„Regimul din Rusia nu a putut supraviețui decât instaurând teroarea. Trebuie să înțelegem că vindecarea unui popor nu se poate înfăptui decât dacă fiecare își va asuma vina pe care o are.“

Aleksandr Soljenițîn, interviu publicat în Der Spiegel, în iulie 2007

Ziua începe la 5 dimineața. Geamurile sunt căptușite cu gheață de două degete grosime și baraca e albită, pe dinăuntru, de promoroacă. Ivan Denisovici se trezește în sunetele unui ciocan lovit de o șină de fier. Între deșteptare și stingere, viața e o continuă aventură: o serie de probe, de „munci“ pentru care ai nevoie de rezistență, de curaj și de noroc. Dacă scapi de carceră, dacă nu te îmbolnăvești, dacă reușești să-ți ascunzi câte o bucată de pâine sau câte o unealtă, dacă nu devii turnător și nici „șacal“, ai trecut încercările. Ivan Denisovici trebuie să le treacă de 3 653 de ori... Veți citi cartea în câteva ore. Veți trăi în ea. Veți fi prizonieri o zi întreagă într-un lagăr din Siberia. Veți supraviețui: va fi o zi senină, aproape fericită.

Unul dintre marii scriitori care au marcat a doua jumătate a secolului XX, Aleksandr Soljenițîn s-a născut pe 11 decembrie 1918 la Kislovodsk. A luptat în al Doilea Război Mondial (între anii 1942 și 1945), fiind decorat. În 1945 a fost arestat pentru o scrisoare în care îl critica pe Stalin și a petrecut opt ani în închisoare și în lagăre de muncă, apoi încă trei ani a avut domiciliu forțat. Reabilitat în 1956, i s-a permis să se stabilească la Riazan, unde a predat matematica și a început să scrie. Nuvela O zi din viața lui Ivan Denisovici, publicată în 1962, îi aduce notorietatea. Continuă să scrie romane și povestiri, care circulă însă în samizdat. În 1968 îi apar în Occident romanele Primul cerc și Pavilionul canceroșilor. În 1970 este distins cu Premiul Nobel pentru literatură, dar refuză să participe la ceremonia de la Stockholm, de teamă că nu i se va permite să se întoarcă în țară. În 1973, la apariția în Occident a celor trei volume din Arhipelagul Gulag (o cutremurătoare frescă a sistemului concentraționar din URSS), este vehement atacat de presa sovietică. Pe 12 februarie 1974 este arestat, acuzat de trădare și expulzat din URSS, iar în decembrie intră în posesia Premiului Nobel. Din 1975 se stabilește în Statele Unite, unde continuă să scrie. În 1990, după căderea comunismului, își recapătă cetățenia rusă. Moare pe 3 august 2008 la Moscova.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Humanitas Fiction
Colecție Raftul Denisei
Ediția cărții a V-a
ISBN 978-606-097-031-6
Traducător Adriana Liciu
Număr de pagini 168
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2022

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

O zi din viaţa lui Ivan Denisovici