La căpătul acestui prim segment de drum, titlul exprimă în chip limpede două lucruri. Mai întâi, faptul că "viaţa" trebuie abordată la nivel "factic", adică nicidecum ca o idee pură ruptă de temporalitatea ei istorică şi smulsă din lumea care îi este constitutivă. Viaţa se desfăşoară în imediatul unei situări istorice în lume, iar acest nivel poartă la Heidegger numele de facticitate. Ca atare, însă, facticitatea nu poate fi abordată decât de pe poziţiile facticităţii înseşi, astfel încât orice efort de înţelegere a ei să aibă sensul unei înţelegeri de sine. Din această cauză, cercetarea facticităţii nu îşi descoperă obiectul, ci îl are deja, şi se mişcă astfel mereu în perimetrul unei înţelegeri de sine istorice care o precede şi care nu cere decât să fie interpretată.
Şi astfel ajungem la cea de-a doua sugestie a titlului: că viaţa nu poate fi abordată decât printr-o hermeneutică. Concepută riguros, ideea unei "hermeneutici a facticităţii" exprimă tranşant termenii în care Heidegger înţelege, înaintea plecării sale la Marburg, să se plaseze la antipodul oricărei "fenomenologii pure a conştiinţei".
Şi astfel ajungem la cea de-a doua sugestie a titlului: că viaţa nu poate fi abordată decât printr-o hermeneutică. Concepută riguros, ideea unei "hermeneutici a facticităţii" exprimă tranşant termenii în care Heidegger înţelege, înaintea plecării sale la Marburg, să se plaseze la antipodul oricărei "fenomenologii pure a conştiinţei".