In aceeasi nota autoironica, scriitorul reia firul biografic al Supravietuirilor si intra in plina tranzitie spre respingerea regimului opresiv pe care l-a imbratisat cindva. Dragostea pentru cultura si idilele pasagere se impletesc cu neajunsurile si problemele cauzate de rudele plecate in strainatate. Lupta pentru supravietuire este mai apriga ca niciodata, intr-o perioada in care pentru un loc de munca esti pus in situatia de a-ti renega familia, iar lucrurile bune vin cu un pret uneori prea mare. Radu Cosasu isi spune povestea de viata intr-un mod fermecator, cu umor fin si cu aceeasi remarcabila atentie la detalii.
„Evident ca nu ne putem imagina ce vor prefera sau vor mai suporta tinerii cititori romani peste 20 de ani... Eu cred insa in posteritatea acestor Supravietuiri.” (Gelu Ionescu)
„Darul de a povesti al lui Radu Cosasu (si are ce povesti) il asaza pe autor printre marii nostri prozatori. Cehii ii au pe Hrabal si Kundera, albanezii pe Kadare, ungurii pe Imre Kertesz, noi pe Cosasu. Asa ca nu s-ar putea spune c-o ducem rau.” (Stefan Agopian)
„La Cosasu autobiograficul este jucat caragialian si mozartian, cu ceva din tandretea nostalgica a Casablancai, din melomania proustiana a lui Holban si Sebastian, din umorul epicurian al lui Hasek si din ironia politico-erotica a lui Kundera. Opera majora (in fa minor), Supravietuirile alcatuiesc una din cele mai adevarate, mai personale si mai rezistente piese ale literaturii noastre postbelice.” (Paul Cernat)