Sunt tablouri mai puţin cunoscute publicului de azi (multe provenind din colecţii particulare), ale căror insuşiri trezesc interesul faţă de opera acestui senior al picturii romaneşti. Artistul s-a dovedit a fi păstrătorul unui tezaur de sensibilitate şi de tradiţie artistică ce-l leagă de creaţiile maeştrilor anonimi, zugravi ai frescelor din vechile lăcaşuri de cult moldoveneşti, in sensul construcţiei simple şi riguroase, al stilizărilor intemeiate pe o desăvarşită logică a simplificărilor, a cromaticii rafinate, amintind transparenţa culorilor vegetale.
Intre Pallady şi Matisse, colegi in atelierul aceluiaşi maestru de la Paris, dar mai ales prieteni de o viaţă, s-au remarcat unele similitudini; şi totuşi, deşi aceeaşi tendinţă de sinteză apare la amandoi, Matisse se dovedeşte mai decorativ şi mai abstract, iar Pallady mai intim şi mai rafinat. Pentru bucuria de a privi opere excepţionale, pentru privilegiul de a urmări, prin paginile Corespondenţei, amiciţia deosebită dintre cei doi artişti de excepţie, pentru dreptul primit de a-l cunoaşte pe Pallady, cel care se confesează in Jurnal, şi pentru că era necesar să ne fie din nou aproape, vă invităm să deschideţi albumul dedicat lui şi apărut in ingrijirea lui Alexandru Cebuc, acelaşi pasionat de Marea Pictură.