„In Pergamentul diafan se contopesc Eliade prozatorul si Borges. Povestirile lui Culianu dau impresia unei constiinte care nu crede in persoana umana, adica a unei constiinte desavirsit budiste, care urmareste orice intimplare cu un amuzament inefabil, cu o senzatie de evanescenta si de subtila malitie.” (Elémire Zolla)
„Zona in aparenta cea mai libera si mai neincatusata a scrierilor lui Culianu este cea a nuvelelor si povestirilor sale, alcatuite astfel incit sa propuna dileme solutionabile numai prin suspendarea legilor lumii comune. Criticilor prozei sale fantastice le-ar fi cu siguranta de folos sugestia de a explora paradoxalele sale naratiuni ca pe niste harti mentale, pline de conexiuni intre multiple niveluri ale realitatii. La o lectura atenta s-ar putea descoperi, abil disimulate, premonitii ale scriitorului, precum si anumite note dominante ale biografiei sale marcate de nomadism, de permanenta, imperturbabila cultivare a intelectului subtil si a intelegerii iubirii.” (Grazia Marchianò)