Gardner analizează mai multe tipare mintale și dovedește că un simplu test de IQ nu este relevant pentru a reflecta corect și complet abilitățile intelectuale ale unui individ.
Perspective ale minții (publicată inițial în 1983) este cartea prin care Gardner face cunoscută și explică pertinent, cu exemple din diferite domenii, Teoria Inteligențelor Multiple, cea care a inspirat deopotrivă profesori, lideri în educație sau pedagogi să ia în considerare că avem de-a face cu mai multe tipuri de inteligență umană. Conform teoriei lui Gardner, toți oamenii posedă anumite tipuri de inteligență, axate fiecare pe un anumit domeniu și dezvoltate în funcție de anumite abilități, care sunt localizate în diferite zone ale creierului (în emisfera stângă sau în cea dreaptă) și care pot funcționa atât împreună, cât și separat. Astfel, inteligența umană poate fi lingvistică, muzicală, spațială, logico-matematică, fizico-chinestezică, spațială sau personală.
Howard Gardner (n. 1943, Scranton, Pennsylvania), și-a luat licența în relații sociale în 1965, iar în 1971, doctoratul în psihologia dezvoltării. Este specializat în psihologie cognitivă, autor a peste treizeci de cărți și profesor la Harvard University Graduate School of Education. În urma studiilor în care a analizat mintea a sute de subiecți, printre care și persoane trecute prin accidente vasculare cerebrale, copii-minune, persoane cu autism sau cu sindromul savantului, Gardner a dezvoltat teoria inteligențelor multiple.
Conform teoriei lui Gardner, toți oamenii posedă anumite tipuri de inteligență, axate pe un anumit domeniu și dezvoltate în funcție de anumite abilități, care sunt localizate în diferite zone ale creierului (în emisfera stângă sau în cea dreaptă) și pot funcționa atât împreună, cât și separat.