Publicate initial in Polonia, in 1945, apoi interzise de autoritatile comuniste, memoriile pianistului evreu Wtadyslaw Szpilman, documente ale supravietuirii sale miraculoase in ghetoul varsovian, raman una dintre cele mai socante evocari ale Holocaustului, intr-un microcosm traumatic, asupra caruia planeaza neintrerupt spectrul lagarului de concentrare, pianistul este tinut in viata, printr-o stranie intorsatura a sortii si ca suprema ironie, de un capitan german meloman. "Nu suntem eroi", spune unul dintre personajele cartii, "ci doar niste oameni ca toti ceilalti, care nu pot inceta sa spere."
"Intr-un limbaj discret, care-l apropie mai curand de sobrietatea lui Primo Levi decat de accentele morale ale lui Elie Wiesel, Szpilman ramane un cronicar lucid al experientelor prin care trece, relatate pe tonul neutru al unor trairi inca incomplet asimilate la data scrierii acestui text - un ton in care nu primeaza dorinta de a (se) razbuna, ci aceea de a intelege." (Publishers Weekly)
"Pianistul este povestea pe care am cautat-o toata viata..." (Roman Polansky)
"Intr-un limbaj discret, care-l apropie mai curand de sobrietatea lui Primo Levi decat de accentele morale ale lui Elie Wiesel, Szpilman ramane un cronicar lucid al experientelor prin care trece, relatate pe tonul neutru al unor trairi inca incomplet asimilate la data scrierii acestui text - un ton in care nu primeaza dorinta de a (se) razbuna, ci aceea de a intelege." (Publishers Weekly)
"Pianistul este povestea pe care am cautat-o toata viata..." (Roman Polansky)