Si totusi, dupa ce o vreme aceasta capodopera a literaturii germane medievale a cunoscut o larga raspandire, peste ea s-a asternut o uitare de aproape cinci secole. Graitor e insa faptul ca redescoperirea dialogului a avut loc tocmai la inceputul veacului nostru, atat de adanc muncit de problema Sfarsitului. Si iarasi graitor este ca el l-a inspirat pe Heidegger in faimoasa analiza pe care a facut-o omului ca fiinta-intru-moarte: sfirsitul pe care il are in vedere moartea, spune ganditorul de la Freiburg, nu inseamna faptul de a fi ajuns la sfarsit al omului (das Zu-Ende-sein), ci faptul ca in fiece clipa omul este fiinta-intru-sfarsit (das Sein zum Ende).
Moartea nu este momentul in care omul iese din viata, ci un mod de a fi pe care omul si-l asuma din clipa in care intra in ea. Si Heidegger citeaza aici sentinta rostita in cuprinsul dialogului: „Din clipa in care se naste, omul este destul de batran ca sa moara."
Moartea nu este momentul in care omul iese din viata, ci un mod de a fi pe care omul si-l asuma din clipa in care intra in ea. Si Heidegger citeaza aici sentinta rostita in cuprinsul dialogului: „Din clipa in care se naste, omul este destul de batran ca sa moara."