O chemare iubitoare și în același timp fermă de a ne alege calea și de a împlini până la sfârșit făgăduințele făcute la Botez. În corespondența sa, Părintele Ioan îndeamnă mereu la cercetarea propriei vieţi, la conștientizarea propriilor păcate, la spovedania sinceră, la împărtăşirea cu Hristos, la purtarea stăruitoare a propriei cruci. Doar acestea ne pot arăta calea spre Împărăția lui Dumnezeu. Pe parcursul acestor scrisori, e imposibil să nu întâlnim situații în care să ne regăsim pe noi înșine.
La o altă lectură a lor, ni se descoperă noi adâncimi de folos. Sfaturile Părintelui Ioan au o profunzime duhovnicească ce a zidit nenumărați fii în Hristos și continuă să își câștige cu ușurință un loc în inimile căutătorilor de Dumnezeu din lumea întreagă.