„Primul lucru care îmi vine în minte când vorbesc despre Săvârșin este armonia castelului și a parcului. Proporţii frumoase, culori extraordinare, o lumină caldă și plină, spaţiu și tihnă. Armonia a fost completată – fără îndoială – de mâna bunicii mele, care a transformat edificiul într-un cămin plăcut și elegant.
Pe urmă, există această amprentă istorică de neșters a întregului domeniu. Sute de ani, din Evul Mediu și din istoria modernă a Europei, adunaţi într-un loc strâns legat de lumea puterii politice, economice și de efervescenţa culturală a continentului.
Domeniul Săvârșin este ca tatăl meu, un supravieţuitor. A trecut printr-o mulţime de războaie, prin revoluţii, prin foc și jaf. A rezistat tuturor restriștilor, iar astăzi se înalţă, de un alb imaculat, iluminând o nouă lume – una care, din fericire, nu cunoaște niciuna dintre adevăratele întunecimi, cele ale secolelor trecute.“
Majestatea Sa Margareta a României
Sper că românii își dau seama cât sunt de norocoși să aibă în generația prezentă a tradiției regale o atât de rară fuziune a Europei Occidentale cu cea Răsăriteană, a vechiului cu noul, a formalismului cu inteligența spontană. Discuțiile noastre au scos la lumină grija cuplului regal pentru trecutul națiunii și al continentului, combinată cu un umanism vizionar îndreptat către viitor.
Despre Săvârșin, Regele a vorbit puțin, înainte de 2001. Ici și colo, în frânturi de conversații la Versoix, la prânz sau la cină, când Majestățile Lor și noi zăboveam o clipă mai mult în fața ceștilor goale de cafea, auzeam ceva […] despre gustul desăvârșit cu care mama Regelui a alcătuit fiecare dintre camerele casei, despre meciurile de tenis de pe terenul din parc […].
Crescută în exil, nu puteam spune niciunui loc „acasă“. Aceasta este definiţia pribegirii. Când am ajuns la Săvârșin, însă, am înţeles de îndată că sunt acasă.