Volumul reuneste contributiile unui colectiv national format din cadre didactice universitare din Bucuresti, Cluj, Craiova, Brasov, Pitesti, Ploiesti, Constanta, Galati, pornind de la un nucleu format din autorii programelor nationale pentru definitivarea in invatamint si gradul didactic II. Contributorii sint specialisti cu o arie de expertiza recunoscuta ca atare prin volumele publicate anterior acestui manual si prin functiile academice detinute: directori ai Departamentelor pentru Pregatirea Personalului Didactic, prodecani si decani ai Facultatilor de Psihologie si Stiintele Educatiei etc. In sens restrins, volumul este un experiment: pentru prima data, reprezentantii atitor scoli de pedagogie isi unesc eforturile intr-o lucrare pentru a veni in sprijinul cadrelor didactice aflate in fata unor examene importante ca definitivarea in invatamint sau gradele didactice. In sens larg, este vorba despre o opera de colaborare nationala, pentru a le oferi cadrelor didactice un ghid pedagogic util indiferent de centrul universitar in care vor sustine examenele.
Cuprins: Educatia, invatamintul si societatea cunoasterii in secolul XXI • Proiectarea, organizarea si functionarea sistemului de educatie si de invatamint • Calitatea in educatie si invatamint • Domenii educationale reprezentative • Educabilitatea • Structura, evolutia si dinamica personalitatii umane • Elementele structurale ale curriculumului scolar • Procesul de invatamint – analiza conceptuala, abordari structural-sistemice, functionale si interactionale • Invatarea scolara • Metodologia procesului de invatamint • Comunicarea si relatiile de comunicare pedagogica • Proiectarea instruirii • Managementul proiectelor de cercetare
Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat și gradul didactic II
în stoc
SKU
C171008
69.95 LEI
Detalii
Mai multe informații
Editura | Polirom |
---|---|
Colecție | Collegium |
ISBN | 978-973-46-1159-1 |
Număr de pagini | 544 |
Formatul cărţii | 16 x 23,5 cm |
Tip copertă | broșată |
Data apariției | 2008 |
Recenzii
{{title}}
{{detail}}