Pretul libertatii. Insemnari despre revolutia mea

Aceste insemnari sunt amintirile mele, ale unei sotii si ale unei mame, totodata. Sunt prin excelenta subiective, dar drepte, fara sa fie insemnarile unui istoric. Daca voi fi gresit cu ceva, cu vreun detaliu, de exemplu, nu fiti, totusi, aspri, nu a fost nicio clipa din rea intentie. Cu timpul, amintitile fiecaruia dintre noi se transforma in esente care nu mai retin detaliile. Mai am atatea de povestit, insa, si voi avea si mai mult loc pentru detalii. - Mioara Roman 

Mama, vino, ca e tata la televizor
- Termina cu prostiile! 
- Mama, iti spun ca e tata la televizor! 
Am venit, l-am vazut si... 
- Nu se poate sa-mi faci asa ceva! 

- Ce ramane din istorie dupa ce ai trait-o, doamna Mioara Roman? 
- As minti daca as spune ca istoria nu este ispititoare cand o traiesti. Aventura mea a fost, insa, mai degraba cea a sotiei si mamei. Iar cand aventura ta personala se conjuga la timpul istoriei, ea poate deveni opresiva. Dupa 1989, mai multe evenimente, istorice - se pare-, mi-au invadat viata si mi-au ingradit libertatea personala prin poveri adeseori greu de purtat. A fost adeseori la fel de greu ca o privare de libertate. Trebuia sa-mi recastig libertatea necontenit, cu ziua si cu ora - cum spuneam uneori. Era altfel decat inainte de '89. 
Am platit un pret al libertatii pe care inca imi este greu sa-l masor. - Mioara Roman 

Fragment din carte:

"Nici macar oamenii maturi, din functii de raspundere, cum se zice, nu stiau ce au de facut. Unii dintre ei, in zilele si anii care au urmat, ma intrebau pe mine: „Cum credeti dumneavoastra ca trebuie facut?" Ce sa le raspund? Nu am avut niciodata obiceiul acela prost de a ma baga in meseria altuia. „Nu stiu ce sa va spun, eu sunt doar profesor. De limba si civilizatia araba, daca asta va ajuta la ceva." Iar cand, mai tarziu, rareori mi-am spus parerea, in circumstante informale, cu toate rezervele necesare, am devenit obiectiv de campanie negativa. 
Ce aveau oamenii acestia cu mine? Ce eram eu, in afara de o sotie si de o mama care incepea sa simta gustul panicii? 
De ce ma intrebau? Ce voiau? Mi-am dat seama, inca o data, cat de iresponsabili sunt acesti oameni care ar fi trebuit sa stie exact ce s-a intamplat cu tara si cu societatea romaneasca. Oamenii care ar fi trebuit sa actioneze nu aveau habar de nimic. 
Si s-a vazut mai departe, si se vede si azi, cum oameni iresponsabili se implica fara sa aiba habar, nu traiesc in realitate, indiferent ca sunt, asa-zis, de dreapta sau de stanga. Sau poate ca traiesc exclusiv in realitatea propriilor interese marunte. 
Nu arata nimeni ca l-ar fi cunoscut pe Petre Roman. Sora mea, Rodica Georgescu, a povestit cum au sculat-o noaptea, in China, ca au vazut stirea ca un Petre Roman a ajuns prim-ministrul Romaniei. „Ia te uite — a zis, ce coincidenta! Si pe cumnatu-meu il cheama Petre Roman." Si s-a culcat la loc. Rodica era in China si a venit ambasadorul Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Nastase, a sculat-o din nou si i-a spus: „Acel Petre Roman prim-ministru este profesor universitar. Nu-l cunoasteti?" „Ba da." „El este." Si atunci Rodica a reactionat ca la o ciudatenie: „Cumnatul meu — prim ministru!" Altfel spus, ce are de-a face Petre Roman cu politica? 
„Cine? Petre Roman?! Prim-ministru? Asta de unde a aparut?!" Asta era si atitudinea unor sefi ai armatei, care asteptau tot timpul ordine de la Victor Stanculescu, ca daca nu mai era seful mare... Si nu numai a liderilor militari. Toti cei implicati in supravietuirea nenaturala a vechiului regim functionau mai departe pe principiul vaselor comunicante. Mai mult decat atat, istoria a demonstrat, ulterior, ca si partidele istorice si ce s-a mai creat atunci, ONG-uri si altele, au fost, de la inceput, infiltrate cu oamenii vechiului sistem. Am convingerea ca si acum se considera ca, daca ai undeva o legatura in sistem, e foarte bine. 
Nimeni nu isi imagina ca Petre Roman era in afara sistemului. Mai mult decat atat, ideea ca taica-sau facea parte din vechea nomenclatura este disproportionata fata de realitate. Si este cu totul eronata ideea ca pozitia pe care a avut-o Valter Roman l-ar fi ajutat pe Petre incepand din decembrie '89. L-am intrebat pe Octavian Paler: „Domnule, nu era iubit Valter Roman de tovarasi?" „Aaa, nu!il detestau de moarte", mi-a spus. "