Sunt evocate de asemenea prietenele apropiate, cu momente faste sau mai puţin faste, experienţe inedite precum „Suveica”, o fabrică de textile unde Aurora Liiceanu a fost angajată pe un post de muncitor necalificat după afacerea „Meditaţia transcendentală”, sau, după 1989, experienţele din televiziune precum emisiunea de la Tele7ABC etc. Decupajul pe care îl operează autoarea în această inedită scriere îi permite să se ocupe de subiectele predilecte şi să se oprească asupra unor episoade autobiografice semnificative.
„Existenţialul, trăitul, substanţa concretă şi irepetabilă a «timpului pierdut» se regăsesc într-un dialog pasionant şi fertil cu lecturi, teorii antropologice şi psihologice, cu poezii şi romane, cu Cehov şi cu Citind Lolita în Teheran. Se regăsesc, evident, nu atât ca atare, cât ca experienţă exemplară şi elocventă, prin intermediul căreia nu cred că o cunoaştem mai bine pe autoare – asta e de fapt marea iluzie a cărţii, natura ei secretă se ascunde parcă şi mai eficace îndărătul acestor aparente confesiuni –, dar cunoaştem mai bine natura umană, acel cvasiinefabil to anthropinon pe care îl vânează cu atâta perseverenţă şi ştiinţele umaniste, şi literatura, şi artele.” (Zoe Petre)
„Existenţialul, trăitul, substanţa concretă şi irepetabilă a «timpului pierdut» se regăsesc într-un dialog pasionant şi fertil cu lecturi, teorii antropologice şi psihologice, cu poezii şi romane, cu Cehov şi cu Citind Lolita în Teheran. Se regăsesc, evident, nu atât ca atare, cât ca experienţă exemplară şi elocventă, prin intermediul căreia nu cred că o cunoaştem mai bine pe autoare – asta e de fapt marea iluzie a cărţii, natura ei secretă se ascunde parcă şi mai eficace îndărătul acestor aparente confesiuni –, dar cunoaştem mai bine natura umană, acel cvasiinefabil to anthropinon pe care îl vânează cu atâta perseverenţă şi ştiinţele umaniste, şi literatura, şi artele.” (Zoe Petre)