Insulă, pădure, rătăcire… Din nou imaginea cititorului caută sensuri mitice. Și le află fără greutate. Semnele sunt, în Șarpele, mai transparente decât în alte romane. Și nici prozatorul nu le mai ascunde sub șapte straturi de fapte. (…) Șarpele este, evident, un simbol sexual. Toate mitologiile atestă acest sens. (…) Deși este totdeauna riscant să interpretezi opera de ficțiune în funcție de ideile autorului (mai ales când ideile privesc, cum este cazul de față, opera altcuiva!), nu mi se pare fără rost să punem în legătură simbolurile de mai sus cu simbolismul latent din Șarpele. Este limpede că prozatorul dă faptelor epice o umbră simbolică. Dorina și Cezara refac, în mica lor aventură, experiența perechii primordiale. Insula din mijlocul lacului reia un topos romantic arhicunoscut și trimite, mai departe, la un loc mitic ș.a.m.d. Aceste sensuri nu scapă cititorului inițiat deja în astfel de probleme. Riscul ar fi ca din pricina bănuielii că în orice propoziție se află un sens simbolic, el să nu mai poată citi romanul ca roman și să nu-i mai poată aprecia cursivitatea, creația de tipuri, organizarea epică. Eliade este însă prudent și nu face din narațiunea sa o simplă demonstrație de magie contagioasă și de simbolism lunar. Romanul are o construcție armonioasă și acțiunea se strânge ingenios în jurul unui mister bine pregătit. Șarpele este, repet, o frumoasă poveste în care erosul, magia, simbolul, feericul se întâlnesc grație unei bune tehnici de a organiza surpriza.
Eugen SIMION,
Mircea Eliade. Nodurile și semnele prozei