Mariana Marin, poeta reprezentativa a generatiei ’80, a parasit de timpuriu scena poeziei, dar nu si raftul intai al literaturii romane. Intre 1991-2002, a inregistrat pentru posteritate 27 de poeme, publicate in volumele Atelierele, Mutilarea artistului la tinerete, Zestrea de aur. Cartea contine si un extras din interviul difuzat in emisiunea „Portrete si evocari literare” (realizator: Anca Mateescu) in 1995, precum si poemul Patru fara un sfert de Virgil Mazilescu, in lectura Marianei Marin.
„Stinsa din viata la doar 47 de ani, Mariana Marin (10 februarie 1956-31 martie 2003) va ramane o poeta de prim-plan a generatiei sale – a generatiei noastre. La mai bine de un deceniu de la plecare, ea e in continuare citita si citata, mentinandu-se la o cota inalta de stima, ba chiar urcand, dovada faptul ca e invocata frecvent si cu mare respect, inclusiv de catre tinerii din «noile valuri» literare.
[…] Tragand linie si adunand: 27 de poeme (5 + 6 + 6 + 10) si micul interviu despre si cu versuri de Virgil Mazilescu; o voce ramificata in trei ipostaze si cu un suplimentar exercitiu mimetic; totul – in cele 33 de minute si 56 secunde in care Madi e din nou langa noi, intr-o frisonanta proximitate. Calma, sigura pe ea, usor «alintata», infruntand cu seninatate un destin despre care stia – probabil – ca va fi necrutator...” (Ion Bogdan Lefter, fragment din Vocea/vocile lui Madi in 33 de minute si 56 secunde)