Scurta şi minunata viaţă a lui Oscar Wao

Epuizat din stoc
SKU
C194569
27.48 LEI

Detalii

O poveste hilară şi înduioşătoare, dar, în acelaşi timp, o experienţă lingvistică unică, pentru că în proza extraordinar de bogată a lui Diaz se confruntă nu doar două lumi, ci şi două limbaje, două feluri de a vedea şi a descrie lumea, într‑un aliaj ameţitor de engleză şi spaniolă, de rigoare ştiinţifică şi culoare vernaculară.

Oscar Wao, protagonistul cărţii, este un dominican supraponderal, tocilar de ghetou şi împătimit de jocurile video şi romanele SF. În casa lui din New Jersey, unde locuieşte cu mama de modă veche şi cu sora rebelă, Oscar visează că va deveni un J.R.R. Tolkien postcolonial şi, mai ales, că va descoperi dragostea. Dar asta s‑ar putea să nu se întîmple niciodată, din cauza blestemului fuku, care urmăreşte familia lui Oscar de generaţii întregi, condamnîndu‑i pe membrii acesteia la închisoare, tortură, accidente tragice sau iubiri nefericite. Şi dacă nu fuku este cel vinovat de atîtea rele, atunci probabil e vorba de tentaculele dictatoriale ale lui Trujillo, împînzind infernal şi absurd o lume întreagă, chiar şi dincolo de mormînt.

Iar Oscar, încă aşteptînd primul sărut, este doar cea mai recentă victimă a... vieţii. Viaţa despre care Diaz scrie cu o tandreţe şi o energie uluitoare, ilustrînd, prin această experienţă dominicano‑americană, capacitatea nesecată, profund umană, de a persevera în faţa chinului şi durerii.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Polirom
Colecție BIBL POLIROM
Ediția cărții I
ISBN 978-973-46-1164-5
Număr de pagini 336
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Data apariției 2008

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Scurta şi minunata viaţă a lui Oscar Wao