În penumbra Bibliotecii Naţionale din Paris, răsfoind un dicţionar ales la întâmplare, un cercetător face cunoştinţă cu un personaj insolit: Gaspard Languenhaert, filozoful olandez din secolul al XVIII-lea care şi-a susţinut doctrina "egoistă" în saloanele pariziene, unde se declara unicul creator al universului perceptibil. La început amuzat de descoperire, cercetătorul devine din ce în ce mai intrigat de viaţa bizarului personaj, de care se simte inexplicabil legat, astfel că pleacă în căutarea lui Languenhaert, ale cărui urme apar şi dispar pe neaşteptate. Ancheta îl va purta de la Paris în Bretania, apoi la Amsterdam, unde îl aşteaptă o seamă de documente misterioase, a căror apariţie pare orchestrată de o mână atotputernică şi o minte atotştiutoare. Mai presus de toate însă, această călătorie se dovedeşte, pentru narator şi cititor, un voiaj interior, o explorare a limitelor raţiunii şi a nemăsuratelor întinderi ale ego-ului, dincolo de care se află răspunsul la întrebarea: "Cum poţi şti vreodată dacă viaţa e aievea şi nu-i doar un vis?"
Detalii
Mai multe informații
Editura | Humanitas |
---|---|
Colecție | Seria Eric-Emmanuel Schmitt |
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-689-278-3 |
Număr de pagini | 204 |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Data apariției | 2008 |
Recenzii
{{title}}
{{detail}}
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!