Ultimii cai din stepă

în stoc
SKU
FI000707/1
Preț special 36.92 LEI Preț standard 52.00 LEI

Detalii

Într-un viitor distopic, dar și într-un trecut nu  prea îndepărtat, povestea unei specii de cai considerată dispărută străbate Europa și devine fundalul unui mesaj deopotrivă alarmant și salvator. Alternând trei voci distincte din epoci diferite – Sankt-Petersburgul anului 1881, Mongolia sfârșitului de secol XX și Norvegia anului 2064 –, Maja Lunde imaginează o poveste neliniștitoare despre supraviețuirea speciei umane. Diferitelor forme ale extincţiei – abia previzibilă sau deja instaurată – li se opun umanitatea profundă a personajelor, empatia, fragilitatea lor ascunsă sub asprimea așternută de viață. În gesturile mici ale acestora se strecoară, subtil, speranța reinstaurării unui echilibru.

MAJA LUNDE este una dintre cele mai importante voci ale literaturii norvegiene actuale, ale cărei cărți s-au vândut în lume în peste trei milioane de exemplare. S-a născut în 1975 și a crescut la Oslo, unde locuiește și în prezent cu soțul ei și cei trei copii. A studiat la Universitatea din Oslo mai întâi literatura și psihologia, apoi și-a luat masteratul în media și comunicare, cu specializare în istoria filmului. Din 2009 s-a dedicat exclusiv scrisului, concentrându-se pe scenarii de film și pentru televiziunea norvegiană, care s-au bucurat de succes. Din 2012 până în prezent i-au apărut peste zece cărți pentru copii și adolescenți. Primul său roman pentru adulți, Istoria albinelor (Bienes historie, 2015; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional, tradus în peste treizeci și cinci de țări, face parte dintr-o tetralogie dedicată transformărilor profunde ale planetei sub acțiunea distrugătoare a oamenilor. A primit numeroase premii, printre care Bokhandlerprisen (Premiul librarilor norvegieni) și Fabelprisen (Premiul Fabel pentru literatură fantastică). Istoria apelor (Blå, 2017; Humanitas Fiction, 2020), cel de-al doilea roman din tetralogie, nominalizat la Bokhandlerprisen, a devenit, la rândul lui, bestseller internațional și e deja tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Publicat în toamna lui 2019, cel de-al treilea roman, Przewalskis hest (Calul lui Przewalski), se bucură de același success. În 2020, Lunde a fost recompensată cu Peer Gynt-prisen și Bjørnsonprisen.

Mai multe informații

Mai multe informații
Editura Humanitas Fiction
Colecție Raftul Denisei
ISBN 978-606-779-974-3
Traducător Ivona Berceanu
Număr de pagini 472
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2022

Recenzii

Spune-ne părerea ta despre acest produs

Ultimii cai din stepă