Animalele care ne fac oameni. Blană, cozi și pene în arheologie

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul său se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare.

Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit pe Cătălin Pavel în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLEȘU

„Scopul ultim al acestei investigații arheozoologice este să demonstreze că animalele alcătuiesc primul și cel mai important alfabet simbolic extern de care s-a servit omul preistoric și antic. Afecțiunea lui pentru câini, pisici și cai este discutată în detaliu, dar nicidecum exclusiv, deoarece, alături de ele, mai toate sălbăticiunile au fost un catalizator al dezvoltării cognitive, emoționale și sociale a lui homo sapiens.

Portretele arheologice ale acestor vietăți din trecut sunt sintetizate din descoperirile a mii de săpături, de la reprezentările de delfini și urși în chihlimbar, marmură sau teracotă la aripile de gaiță și mandibulele de arici de-puse în mormintele celor vechi, de la incubatorul de ouă de crocodil din Egiptul antic la oasele de leu și cămilă găsite în România, de la mozaicul ce cuprinde singurul nume de pisică rămas din Antichitatea romană la cimitirul de câini de la Așkelon. Iar pentru că între om și sălbăticiune nu există, de fapt, o falie de tip cultură vs natură, aceste portrete, oricât de tangibile, sunt ale animalelor nu ca resursă fizică, ci ca resursă spirituală.“ — CĂTĂLIN PAVEL

Fotografia de pe copertă: Cutie cu statueta unui șoim din lemn pictat și aurit, cuprinzând pene în pânză de in. Lykopolis, Egipt, sec. 4–1 a.Chr. (Metropolitan Museum of Art, New York; Rogers Fund, 1912)

CĂTĂLIN PAVEL (n. 1976) este scriitor și arheolog. A urmat studii doctorale și postdoctorale la Oxford (Hertford College), Paris 1 Panthéon- Sorbonne, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim, Universitatea din Hamburg și Colegiul Noua Europă din București. A participat la săpături arheologice în țară, în Germania, Franța, Anglia, Maroc, Israel și în special în Turcia (la Milet, Gordion și, în 2005–2010, la Troia). A predat arheologie, artă clasică și teme arheologice în literatură în București, Cluj și Atlanta, iar în prezent este conferențiar universitar la Universitatea „Ovidius“ din Constanța, unde coordonează doctorate și conduce săpăturile arheologice ale universității în Cetatea Histria. În calitate de cercetător științific la Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, este membru al echipei care pregătește ediția critică a operei științifice a lui Mircea Eliade. Din 2016 a ținut rubrica de arheologie din Dilema Veche și rubrici literare în Suplimentul de cultură și Ramuri. Volume de poezie: Altera Pars (ATU, 2012, Premiul de debut „Mircea Ivănescu“ – Artgothica), Tulburarea la ființele vii (Limes, 2014), Doi oameni într-o poză (Limes, 2015), Adagietto (FraACTalia, 2016), Carnetul lui Villard (Vinea, 2021), Contrescarpe (Vinea, 2023). Romane: Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010, Premiul de debut Bibliofagia/UniCredit; trad. fr. de F. Courriol, La septième partie du monde, Éditions Non Lieu, 2017), Nicio clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași“, nominalizat la Premiile USR), Chihlimbar (Polirom, 2017, Premiul USR, Dobrogea), Toate greșelile care se pot face (Humanitas, 2022). Lucrări de specialitate: Describing and Interpreting the Past – European and American Approaches to the Written Record of the Excavation (Editura Universității din București, 2010); Dicţionar de mitologie greco- romană: Zei, eroi, mituri(coautor și coeditor, Corint, 2011); Arheologia iubirii: De la Neanderthal la Taj Mahal (Humanitas, 2019, nominalizată la Premiile „Observator cultural“; trad. fr. de J.- L. Courriol, Archéologie de l’amour, Éditions de l’Aube, 2022; trad. it. de B. Mazzoni, L’archeologia dell’amore, Neo Edizioni, 2022); Animalele care ne fac oameni: Blană, cozi și pene în arheologie (Humanitas, 2021; Premiul Societății de Științe Istorice din România, nominalizată la Premiul „Monica Lovinescu“ 2023, tradusă în limba turcă prin bursa Tandem a Colegiului Noua Europă). A tradus în engleză selecții din publicistica lui Eminescu și, din germană, romanul lui V. Weidermann, Ostende 1936 (Cartea Românească, 2022).