Așteaptă, Miyuki

În lumea lui Miyuki se întâmplă mereu câte ceva. Odată, fetița a așteptat-o în vizită pe însăși regina libelulelor. Și tot în ziua aceea, a udat toate legumele din grădină și a dansat cu Bunicul în cinstea soarelui. Dar isprăvile copilei nu sunt numai sursă de inspirație literară, ci și secvențe care tâlcuiesc copilăria. „Așteaptă, Miyuki”, scrisă de Roxane Marie Galliez și ilustrată de Seng Soun Ratanavanh readuce în fața lectorului acest personaj minunat, consolidând o complicitate narativă, ludică, antrenantă și moralizatoare, ițită încă din paginile cărții „Somn ușor, Miyuki”.

De această dată, derularea evenimentelor o surprinde pe Miyuki într-un context primăvăratic, pe vremea când ultimele raze de lună ale iernii se îngânau cu primele raze de soare. Trezindu-l și pe Bunicul, cei doi pornesc pe potecile de pământ, pentru a se bucura împreună de tot ce avea să le ofere ziua. Astfel, au dat binețe florilor, vântului, cireșului și ierbii. Însă, dintre pâlcuri de mușchi, li s-a ivit o floare deosebită; una care nu părea să simtă primăvara revărsându-se în jurul ei și care a rămas închisă. Mâhnită de întârzierea delicatei plante, fetița decide să pornească în căutarea apei celei mai pure, pentru a-i deschide acesteia petalele.

Fântâna, norii și cascada nu o pot ajuta pe nerăbdătoarea copilă. Și totuși, aceasta primește o găletușă din apa cea pură și cristalină de la un băiețel îmbrăcat în kimono, pe care îl întâlnește în drumul său. Dar Miyuki nu izbutește să ajungă prea departe; căzând, își julește și genunchii, și varsă și apa. În tristețea care o încearcă, fetița se îndreaptă atunci spre râul care traversa câmpul din apropierea casei. Lăsându-se în voia valurilor, ea adoarme și e găsită de Bunicul care o așază direct în pat. Dar ce se va întâmpla de-acum cu floarea cea somnoroasă? Va mai căuta Miyuki apa care o va ajuta să înflorească? Sau va afla secretul necesar așteptării?

Așadar, în răspăr cu succesiunea imaginilor narative, titlul cărții ne intuiește o poveste despre (ne)răbdare. Astfel, în economia narațiunii, „a aștepta” și „a acționa” sunt verbe-cheie pentru două imagini – cea a florii și cea a lui Miyuki. În timp ce metafora florii, încă nepregătită pentru a se deschide, e construită pe principiul zăbavei, în jurul lui Miyuki totul trebuie să se petreacă „acum!”. De aceea, copila decide aproape instinctiv să plece în căutarea apei, neînțelegând că nu doar propicitatea condițiilor exterioare este importantă, ci și orânduirea lăuntrică. În fond, nici măcar lacrimile ei neîntinate nu o aduc la viață pe planta lipsită de voiciune. Aceasta înflorește abia atunci când Miyuki, pregătită să aștepte, își sincronizează ritmul interior la ciclul de dezvoltare al florii. Relevantă în acest sens este seninătatea florii care, neperturbată de zgomotul exterior, își cere iertare pentru întârziere, motivându-și totodată gestul – „toate se trezesc pe rând”. Cu alte cuvinte, atunci când simt că le-a sosit vremea.

Dincolo de mesajul povățuitor care îndeamnă la răbdare și la empatie, cartea „Așteaptă, Miyuki”, scrisă de Roxane Marie Galliez și ilustrată de Seng Soun Ratanavanh antrenează lectorul într-o poveste dinamică, ritmică, ludică. Izul primăvaratic, perceptibil și la nivel narativ, se disipează în scenele ilustrate, conturând un context colorat, format din elemente pline de vitalitate, felurite și vesele.