Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr, 1943–1945

O mărturie din iadul de sârmă ghimpată, singura carte scrisă la Auschwitz încă din timpul războiului, recuperată după aproape 75 de ani de la prima ediție și aflată în curs de apariție în peste 30 de țări.

Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr, 1943–1945 este o relatare copleșitoare, în care se regăsesc atrocități, suferință, degradare fizică și morală, dar și solidaritate și încredere, consemnată aproape în timp real, cu sclipiri de iubire și speranță ce luminează, fie și pentru o clipă, unul dintre cele mai cumplite locuri cunoscute, sinonim cu infernul. Scoțând la iveală și ceea ce este mai rău, și ceea ce este mai bun în ființa omenească, povestea lui Eddy de Wind este o lecție unică, mereu de actualitate, mereu citită ca un avertisment.

În 1943, tânărul medic Eddy de Wind se oferă voluntar pentru a merge să lucreze în lagărul de tranzit de la Westerbork, în care ajung toți evreii din estul Olandei. Are motive să creadă că își va găsi acolo mama. Dar ea a fost deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork se îndrăgostește de Friedel, iar în scurt timp sunt și ei trimiși la Auschwitz. Eddy este repartizat în Blocul 9, unde face parte din personalul medical, iar Friedel în Blocul 10, cumplitul Experimentenblock, de unde își alege victimele Josef Mengele. Eddy și Friedel supraviețuiesc, dar nu reușesc să rămână împreună. În încercarea de a-și șterge urmele, naziștii vor să golească rapid lagărul, iar Friedel pornește într-unul dintre „marșurile morții“. Eddy rămâne încă o vreme în lagărul eliberat pentru a-i îngriji pe bolnavi, și atunci își scrie povestea. Pe de o parte, se teme că manuscrisul său ar putea cădea în mâini nepotrivite; pe de altă parte, oroarea și povara celor trăite la Auschwitz îi produc atâta suferință, încât nu găsește putere să scrie la persoana întâi, ci la persoana a treia, folosindu-se de un personaj inventat.

„Pentru mine, aceasta e mărturia supremă despre Holocaust.“ — HEATHER MORRIS, autoarea bestsellerului Tatuatorul de la Auschwitz

„Caietul pe care a scris Eddy de Wind, unul dintre multele folosite de naziști pentru a înregistra numele celor care urmau să fie gazați, s-a transformat în mâinile acestui medic olandez într-o carte de o frumusețe neobișnuită; deși ne imprimă pe retină oroarea celor trăite în cea mai mare mașinărie de ucis care a existat, este și un imn închinat tocmai acelor valori care anihilează răul.“ — La Vanguardia

„O contribuție specială la literatura Holocaustului.“ — Library Journal

„Ceea ce contează cel mai mult este mărturia lui Eddy de Wind asupra crimelor nazismului și a calvarului bărbaților și femeilor care au supraviețuit sau, cel mai adesea, au pierit; intuiția sa precoce asupra mecanismelor psihologice și politice ale lagărului și stringența cu care descrie mașinăria de ucis în care era prins.“ — Time Magazine

EDDY DE WIND s-a născut pe 6 februarie 1916 la Haga. Și-a pierdut tatăl pe când avea numai trei ani, dar a crescut înconjurat de marea afecțiune a mamei. Inteligent și tenace, a urmat medicina la Leiden. După ce ocupația germană a impus excluderea studenților evrei, a reușit, cu ajutorul profesorilor săi, să-și termine studiile mai devreme și să-și ia diploma de absolvire. Și-a făcut rezidențiatul în psihanaliză în secret, la Amsterdam, și după o încercare ratată de a fugi în Elveția a mers voluntar în lagărul de tranzit de la Westerbork, unde spera să-și regăsească mama. Acolo a aflat însă că aceasta fusese deja trimisă la Auschwitz. La Westerbork a întâlnit o tânără infirmieră, Friedel, de care s-a îndrăgostit și cu care s-a căsătorit, iar mai apoi au fost deportați împreună la Auschwitz. Deși pe toată perioada cumplită a detenției au reușit să păstreze legătura, în haosul ultimelor zile ale lagărului s-au pierdut unul de celălalt. Înainte de eliberarea lagărului, la care a fost martor, Eddy de Wind a început să noteze într-un caiet gânduri și impresii care vor constitui punctul de pornire al cărții de față. După eliberare, a rămas încă trei luni la Auschwitz, la cererea comandanților sovietici, lucrând ca medic. Acesta este răstimpul în care și-a scris întreaga mărturie care avea să devină cartea-document Auschwitz, ultima stație. Povestea mea din lagăr, 1943–1945 (1946; Humanitas Fiction, 2021). Încă nesigur asupra sorții care îl așteaptă, a atribuit toate întâmplările unui personaj pe care l-a numit Hans van Dam. La întoarcerea în Olanda, în 1946, a aflat că și Friedel a supraviețuit, iar în același an a apărut prima ediție a cărții sale, astăzi în curs de traducere în peste 30 de țări. În următoarea perioadă s-a specializat în psihiatrie și psihanaliză și a scris despre sindromul KZ, sindromul vinii supraviețuitorului, și transmiterea transgenerațională a traumei, fiind unul dintre primii autori din lume care au abordat aceste teme în mod științific. A murit pe 27 septembrie 1987, la vârsta de 71 de ani.