Blondul împotriva umbrei sale

în stoc
SKU
a227723
29.90 LEI
Pe scurt

Leonida Neamțu s-a născut în 1934, la Soroca (azi, Republica Moldova). În 1940, odată cu ocuparea Basarabiei, familia se refugiază în Maramureș, locuind în Vișeu, apoi în Sighet. După studiile liceale, urmează cursurile Facultății de Filologie a universității clujene. Debutează, în 1952, cu un volum de poezii, în Almanahul literar, revista coordonată de poetul A.E. Baconsky. Începând cu anul 1964 începe să publice exclusiv romane. Devine redactor la Almanahul literar (care își va schimba numele în Steaua) și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Moare pe 25 octombrie 1991, la Cluj-Napoca, lăsând în urmă peste treizeci de volume publicate și câteva manuscrise. 

Leonida Neamțu este un scriitor care scapă oricărui tip de încadrare literară. A abordat genuri ca romanul SF sau de aventuri și a trecut, firește, și prin cel polițist, integrând însă, în toate, umorul negru, absurd și referințele culturale.

Această colecție de proză scurtă SF îl diferențiază pe Leonida Neamțu de ceilalți autori români de proză de gen, iar dacă ar fi să-l comparăm pe Leonida Neamțu cu un scriitor de science-fiction de talie internațională, acela ar fi H.P. Lovecraft.

Apărută pentru prima oară în 1973, această colecție de proză SF cuprinde paisprezece proze scurte și două microromane, Blondul împotriva umbrei sale și Glonțul de aur, drept în tâmplă, sus. De data aceasta, bizarul, marca proprie lui Leonida Neamțu, va deveni element principal al întregii colecții. Vom avea parte de dedublări și de extratereștri care trimit mesaje planetei noastre, de cutremure inexistente și de dealuri numite „ale Viperelor“, fără ca vreo viperă să fi fost vreodată zărită prin iarba lor.

Mai multe informații
EdituraPublisol
ISBN 9786069605813
Număr de pagini 210
Formatul cărţii 11 x 18 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
height 0
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsBlondul împotriva umbrei sale
Rating-ul tău