Bucuresti, bulevardul Dacia 77. O poveste franco-romana

în stoc
SKU
HU002668/1
30.00 LEI
Pe scurt

În 23 ianuarie 1936, la cererea unui grup de intelectuali şi diplomaţi francezi şi români, Franţa cumpără casa Olănescu pentru a înfiinţa un Institut de Studii Superioare. Ea avea să treacă în curând prin vremuri grele: sunt anii celui de-al Doilea Război Mondial şi cei ai dictaturii comuniste. Cu toate acestea, 80 de ani mai târziu, la numărul 77 de pe bulevardul Dacia, ea este încă sediul Institutului Francez din Bucureşti.
Încercând să-i reconstituie istoria, Richard Edwards cercetează „memoria locului“, la Bucureşti şi la Nantes, la Paris şi la Berlin, dezvăluind amintiri, secrete, bucurii şi uneori temeri. În această înstărită casă boierească, a cărei organizare interioară se va modifica mereu de-a lungul deceniilor, redesenându-şi neîncetat până şi planurile, cronicile şi portretele dau viaţă unei istorii franco-române, istoria prieteniei dintre două ţări.

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Ediția cărții I
ISBN 978-973-50-5411-3
Traducător Sofia Oprescu
Număr de pagini 200
Formatul cărţii 14,5x20,5 cm
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsBucuresti, bulevardul Dacia 77. O poveste franco-romana
Rating-ul tău