Bun venit printre maimuţe

Cu ironia supremă şi fraza albă, muşcătoare, care l-au consacrat, scriitorul are în acest volum o energie creatoare de zile mari. Îi adună laolaltă pe EPICAC, computerul îndrăgostit şi poet, un Cyrano al vremurilor noastre; pe Harrison Bergeron, victimă a politicii egalitare a unui stat al viitorului; pe Billy Poetul, revoluţionarul dintr-o lume distopică, în care oamenii trăiesc anesteziaţi de la brâu în jos; pe domnişoara Ispită, condamnată aprioric pentru frumuseţea ei; pe un colonel american care joacă o diabolică partidă de şah, în care piesele sunt oameni vii. Fiecare dintre aceste povestiri este o microlume completă, fascinantă, fiecare îndreptând câte un deget acuzator sau jucăuş către lumea noastră.

Cartea este o colecţie dinamica, spectaculoasă, de douăzeci şi cinci de povestiri scurte ale lui Kurt Vonnegut, publicate în reviste ca Playboy, Cosmopolitan, New York Times, Esquire, Saturday Evening Post şi majoritatea ecranizate pentru televiziune, în cadrul programului Showtime de la CNN. Toate mărcile stilistice care l-au făcut celebru pe Vonnegut ca romancier (fraza albă şi muşcătoare, anticalofilia, imaginaţia şocantă) îşi au germenii în aceste povestiri extrem de diferite tematic, şi totuşi subsumate aceloraşi obsesii privind rasa umană. Ne întâlnim aici cu Harry Nash, actorul amator care nu se poate îndrăgosti decât pe scenă (povestire transpusă pe micile ecrane cu Susan Sarandon în rolul principal feminin); cu o conspiraţie canină mondială, descoperită de Thomas Edison; cu un bărbat care are ghinionul de a fi obiectul dorinţei uneia dintre cele mai frumoase femei din lume; cu obsesia consumeristă a decoraţiunilor interioare, în forma ei cea mai acută; cu scrisorile schimbate între un rus şi un american ai căror fii au murit în spaţiu. Cu tonuri de SF (povestirile Harrison Bergeron şi Bun venit printre maimuţe sunt clasice ale genului) şi distopie, de realism şi sentimentalism, de studiu psihologic şi experiment fantastic, povestirile lui Vonnegut se învârt toate în jurul condiţiei umane, fiind un exemplu rarisim de îngemănare a umorului cu patosul.