Căderea din timp
David Grossman este autorul bestsellerului Până la capătul pământului, roman distins în 2009 cu premiul Albatross, acordat de Fundaţia Günter Grass din Germania, şi în 2011 cu premiile Medicis Etranger şi JQ Wingate.
Cartea lui David Grossman, Căderea din timp, este un amplu şi tulburător poem „pe mai multe voci”.
Se spune că timpul vindecă rănile, dar unele răni nu se vindecă niciodată. Unul dintre eroii cărţii pleacă în căutarea a ceea ce a pierdut, sperând să regăsească acel ceva acolo, undeva, în afara timpului. Lungă pribegie „dincolo” este, pentru autorul cărţii, prilejul unei răscolitoare meditaţii asupra vieţii şi a morţii şi o răvăşitoare mărturie de iubire părintească. Cartea este un recviem străbătut de credinţa în forţele nesecate ale vieţii şi ale căldurii omeneşti adevărate.
„Povestea pe care o scriu e o altă casă a mea, deşi uneori durează doi sau trei ani până devine într-adevăr o casă. Când am o poveste, când ştiu firea şi limbajul fiecărui personaj, nu mă simt niciodată singur. Uneori mai scriu şi câte o carte relaxantă, dar iau literatură în serios. Aici ai de-a face cu explozibili. Poţi schimba viaţa unui cititor; poţi schimba – ba chiar cred că ar trebui să schimbi – până şi viaţa ta.” (David Grossman)
„Căderea din timp nu este un volum autobiografic şi nici nu se petrece în Israel. Însă, pentru a-l scrie, autorul a fost nevoit să exploreze abisul profund al propriilor sale sentimente.” (The Guardian)
„David Grossman are talentul de a se uita în sufletul unui om şi de a găsi acolo esenţa irepetabilă a umanităţii.” (Nicole Krauss)
„David Grossman are talentul de a se uita în sufletul unui om şi de a găsi acolo esenţa irepetabilă a umanităţii.” (Nicole Krauss)
Editura | Polirom |
---|---|
ISBN | 978-973-46-3339-5 |
Traducător | Gheorghe Miletineanu |
Număr de pagini | 200 |
Formatul cărţii | 130x200mm |
Data apariției | 2012 |
Validate your login