Cadre fundamentale ale gândirii populare românești. Contribuții la reprezentarea spațiului, timpului și cauzalității

în stoc
SKU
a249535
40.01 LEI
Pe scurt
Lucrarea de față este o trilogie asupra unor cadre și forme elementare de gândire și anume asupra spațiului, timpului și cauzalității la poporul român. Începutul acestei trilogii s-a produs prin apariția unor articole și studii, publicate cu mulți ani în urmă, între care cele mai importante au fost acelea despre calendar în „Arhiva pentru știința și reforma socială” și eseul „Timpul la țăranul român”, în colecția „Rânduiala”. Aceste încercări de început au ridicat o seamă de probleme legate de mentalitatea generală a satului nostru arhaic ce a păstrat forme de viață străvechi, chiar și atunci când este vorba de gândire, forme de viață ce aparțin unei civilizații românești populare, adică la nivel etnografic. (...) Cercetarea unor astfel de teme lărgește orizontul și lasă deschise înțelegerii întregul corp de date ale culturii noastre populare. Cadre și categorii fundamentale, spațiul, timpul și cauzalitatea fac parte din acele date constitutive și determinante, structuri și forțe ce au întreținut diversele forme și funcțiuni ale acestei culturi.
Mai multe informații
EdituraPredania
ISBN 9786069543535
Număr de pagini 422
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCadre fundamentale ale gândirii populare românești. Contribuții la reprezentarea spațiului, timpului și cauzalității
Rating-ul tău

Lucrarea de față este o trilogie asupra unor cadre și forme elementare de gândire și anume asupra spațiului, timpului și cauzalității la poporul român. Începutul acestei trilogii s-a produs prin apariția unor articole și studii, publicate cu mulți ani în urmă, între care cele mai importante au fost acelea despre calendar în Arhiva pentru știința și reforma socială și eseul Timpul la țăranul român, în colecția Rânduiala. Aceste încercări de început au ridicat o seamă de probleme legate de mentalitatea generală a satului nostru arhaic ce a păstrat forme de viață străvechi, chiar și atunci când este vorba de gândire, forme de viață ce aparțin unei civilizații românești populare, adică la nivel etnografic. (...) Cercetarea unor astfel de teme lărgește orizontul și lasă deschise înțelegerii întregul corp de date ale culturii noastre populare. Cadre și categorii fundamentale, spațiul, timpul și cauzalitatea fac parte din acele date constitutive și determinante, structuri și forțe ce au întreținut diversele forme și funcțiuni ale acestei culturi.