Câinele ud e o salcie
Volumul Norei Iuga este scris cu creioane albe, la Viena, în primăvara anului trecut. Doar inițiații îl pot citi, doar cei ce o iubesc și o admiră, doar cititorii autentici de poezie. câinele ud e o salcie e cheia dragostei și a urii pentru aproape și strigătul de ajutor al poemului rămas singur.
„Radacinile mele de poet s-au nascut in spatiul acela, unde traiam inchisa, de fapt, in manastire, unde aveam profesoare-maici germane si unde, la subsol, se intindeau cata-combe care mi se pareau nesfirsite, unde, in nise sapate in pereti, erau ingropate maicile raposate si unde era vesnic intuneric, incit trebuia sa umblam cu luminari aprinse. E de inteles, cred, ca acolo s-a nascut in mine acea poezie formata dintr-o cumplita frica si, in acelasi timp, dintr-o irezistibila propensiune catre mister. Permanent eram inconjurata de miraculos si, totodata, de frica de necunoscut. De fapt, cred ca, in ce-l priveste pe copilul de atunci, la inceput a fost frica, iar frica a devenit poezie.” (Nora Iuga)
„...e limpede ca n-are dreptate Nora sa spuna ca nu-i cunoastem limba – de vreme ce, dupa cum se vede, cunoastem (si recunoastem, si ne recunoastem in) limba ei, precum si (in) limba celor ce au scris despre scrisul ei, admirindu-l. Pasionatii (si pasionalii) literaturii vorbesc inca toti aceeasi limba...” (Radu Vancu)
Editura | Cartea Romaneasca |
---|---|
Colecție | Poezie |
ISBN | 978-973-23-3012-8 |
Număr de pagini | 72 |
Formatul cărţii | 13.5x22.2 |
Tip copertă | broșată |
Data apariției | 2013 |
Validate your login