Discursiv si elegiac, livresc si fantezist cu masura, Gellu Dorian dovedeste propensiune spre asumarea experientei existentiale ca experienta culturala si poetica, in care intra, in proportii variabile, biografismul, intertextualitatea, cotidianul, ludicul si ironia. - Iulian Boldea
Poezia lui Gellu Dorian e un amestec de biografism si melancolie, de metafizica ratio-vitalista, asa cum o concepea, cu ceva vreme in urma, Ortega y Gasset. (…) De ce spun asta? Pentru ca poezia lui Gellu Dorian, mai ales in ultimele carti, este o suma de balade, o repovestire a lumii in care traieste, situatiile de viata sunt atomii care rodesc lumi despletite. (…) Personajele poetice din baladele lui Gellu Dorian traiesc cu voluptate caderea, sunt impregnate de pacat ca o esenta a vietii. Intre adevar si moarte se petrece viata, o pendulare careia Dostoievski i-a pus o sentinta care face singuratatea si mai profunda, mai greu de suportat: Daca nu exista nemurire, totul este permis. Dar daca exista? - Adrian Alui Gheorghe
Fragment din carte:
"E cineva in asternutul meu si nu respira, sta lipit de trupul meu si incearca sa copieze gesturile mele, pentru ca eu in somn fac gesturi mari cu miinile, iar ochii imi calatoresc peste tot pe unde nu am putut ajunge peste zi. Nu ma lasa deloc sa dorm, pielea lui este umeda si rece, cind il ating nu ating nimic, doar un gol afurisit de adinc in care alunec ca intr-o apnee din care sar ca din morti, iar mortii sunt la locurile lor, doar eu nu-mi mai gasesc locul in asternutul in care ma strecor noapte de noapte ca intr-o placenta din care ma nasc in fiecare dimineata si nu am cui spune mama.
Stau treaz si linga mine nu mai e nimeni, desi trupul acela il simt linga mine fierbinte ca talpa unui fier de calcat peste fata de masa peste care in zori ne vom aseza coatele si ne vom povesti visele, eu pe ale lui, el pe ale mele, dar nu se va auzi nici o vorba, doar ginduri siroind prin fata ochilor care privesc in gol trupul ca aerul pe care-l respir si traiesc. Fericit ca nu am fost singur inca o noapte, plec peste zi sa-l caut prin orasul din care toti cunoscutii au plecat sa ma caute pe unde banuiesc ei ca as fi. "
Discursiv si elegiac, livresc si fantezist cu masura, Gellu Dorian dovedeste propensiune spre asumarea experientei existentiale ca experienta culturala si poetica, in care intra, in proportii variabile, biografismul, intertextualitatea, cotidianul, ludicul si ironia. - Iulian Boldea
Poezia lui Gellu Dorian e un amestec de biografism si melancolie, de metafizica ratio-vitalista, asa cum o concepea, cu ceva vreme in urma, Ortega y Gasset. (…) De ce spun asta? Pentru ca poezia lui Gellu Dorian, mai ales in ultimele carti, este o suma de balade, o repovestire a lumii in care traieste, situatiile de viata sunt atomii care rodesc lumi despletite. (…) Personajele poetice din baladele lui Gellu Dorian traiesc cu voluptate caderea, sunt impregnate de pacat ca o esenta a vietii. Intre adevar si moarte se petrece viata, o pendulare careia Dostoievski i-a pus o sentinta care face singuratatea si mai profunda, mai greu de suportat: Daca nu exista nemurire, totul este permis. Dar daca exista? - Adrian Alui Gheorghe
Fragment din carte:
"E cineva in asternutul meu si nu respira, sta lipit de trupul meu si incearca sa copieze gesturile mele, pentru ca eu in somn fac gesturi mari cu miinile, iar ochii imi calatoresc peste tot pe unde nu am putut ajunge peste zi. Nu ma lasa deloc sa dorm, pielea lui este umeda si rece, cind il ating nu ating nimic, doar un gol afurisit de adinc in care alunec ca intr-o apnee din care sar ca din morti, iar mortii sunt la locurile lor, doar eu nu-mi mai gasesc locul in asternutul in care ma strecor noapte de noapte ca intr-o placenta din care ma nasc in fiecare dimineata si nu am cui spune mama.
Stau treaz si linga mine nu mai e nimeni, desi trupul acela il simt linga mine fierbinte ca talpa unui fier de calcat peste fata de masa peste care in zori ne vom aseza coatele si ne vom povesti visele, eu pe ale lui, el pe ale mele, dar nu se va auzi nici o vorba, doar ginduri siroind prin fata ochilor care privesc in gol trupul ca aerul pe care-l respir si traiesc. Fericit ca nu am fost singur inca o noapte, plec peste zi sa-l caut prin orasul din care toti cunoscutii au plecat sa ma caute pe unde banuiesc ei ca as fi. "
Validate your login