Cartea neliniştirii. Compusã de Bernardo Soares, ajutor de contabil în orașul Lisabona

Ediția Richard Zenith

Această carte aproape mitică, probabil opera cea mai seducătoare a lui Fernando Pessoa, e un monolog de o tristețe indicibilă, care surprinde cu o minuție halucinantă interiorul cu mii de fațete al unuia dintre numeroși săi heteronimi, Bernardo Soares.

„Angloman, miop, curtenitor, timid, înveșmântat în culori sumbre, reticent și familiar, cosmopolit predicând naționalismul, investigator solemn al lucrurilor futile, umorist care nu surâde nicicând, dar ne îngheață sângele, inventator de alți poeți și distrugător de sine însuși, autor de paradoxuri clare ca apa limpede și la fel ca ea de vertiginos, căci pentru el a simula înseamnă a se cunoaște pe sine, misterios, dar fără să cultive misterul, misterios ca luna la amiază, fantomă taciturnă a sudului portughez, cine este Fernando Pessoa?“ — OCTAVIO PAZ

„Bernardo Soares privește lumea fremătând. El nu pretinde să descifreze realul. Se folosește de privire doar ca să-i dea emoții, căci lumea lui e făcută din emoții, iar el își propune să schimbe lumea emoțiilor. Bernardo Soares vrea să-i atribuie lumii opace care îl înconjoară emoția pe care o simte în  interioritatea lui.“ — ANTONIO TABUCCHI

„Autorul Cărții neliniștirii este omul generic profund rănit de existență, contemplatorul propriei dispariții, care se abandonează în instinctul natural, «călăuzit numai de ceea ce face trandafirii să înflorească și de ceea ce transformă în frumusețe moartea frunzelor».“ — DINU FLĂMÂND

FERNANDO PESSOA este unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai secolului XX. De asemenea, eseist, prozator și dramaturg redutabil. Născut pe 13 iunie 1888 la Lisabona, își petrece copilăria în Africa de Sud, la Durban, unde tatăl său vitreg fusese numit consul al Portugaliei. Aici viitorul scriitor își începe studiile și învață engleza, una dintre limbile în care a scris ulterior. În 1905 se întoarce la Lisabona, pe care n-o va mai părăsi niciodată, și se înscrie la Curso Superior de Letras de la Universidade de Lisboa, abandonându-și studiile după un an și resemnându-se să-și câștige traiul ca modest traducător din engleză pentru diferite agenții comerciale. Frecventează cercurile literare avangardiste. Publică în mod regulat articole în revistele literare portugheze (Orpheu, Portugal Futurista, Contemporanea, Athena) și câteva plachete semnate cu numele propriu, în engleză și în portugheză: Antinous (1918), 35 Sonnets (1918), English Poems I-II și English Poems III (1921), O Banqueiro Anarquista (1922), Mensagem (1934). Ele reprezintă doar vârful aisbergului din cele peste 30 000 de texte rămase în manuscris după dispariția autorului. Cea mai mare parte a operei sale a fost semnată de diverși heteronimi, personalități cu biografii și activități distincte; astfel, Pessoa a proiectat un imens scenariu – drama em gente –, în care evoluau nu personaje literare, ci oameni vii. Cei mai cunoscuți heteronimi sunt Alberto Caeiro – poetul naturii și teoreticianul „păgânismului“–, Ricardo Reis – epicureicul –, Álvaro de Campos – modernistul – și Bernardo Soares, căruia Pessoa i-a atribuit Cartea neliniștirii, primul volum din prezenta serie de autor inițiată în 2009 de Editura Humanitas Fiction, urmat de Opera poetică, în 2011, Ultimatum și alte manifeste, în 2012, Cronica vieții care trece, în 2014, Quaresma, descifrator. Proză polițistă, în 2016, Vecin cu viața. Poezia ortonimă 1911–1935, în 2017, și Marinarul și alte ficțiuni, în 2022. Scriitorul moare la 30 noiembrie 1935, an în care, pentru istoricii și criticii literari, dar și pentru cititori, se naște „cazul Pessoa“.