Castelul Bran. Romantism si regalitate

în stoc
SKU
a156428
49.00 LEI
Pe scurt

Cunoscut în Occident datorită literaturii fantastice, în care a fost asociat cu numele sângerosului Dracula (identificat, fără temei, cu Vlad Ţepeș), castelul Bran are o istorie care coboară până la începutul secolului al XIII-lea, în vremea teutonilor. Anul 1920 este un an de răscruce pentru destinul castelului: în semn de adâncă admiraţie și recunoștinţă pentru contribuţia adusă la Marea Unire, brașovenii i l-au dăruit Reginei Maria. Suverana va preface acest edificiu încărcat de istorie într-un încântător loc al aventurii spirituale, dând frâu liber simţămintelor sale romantice.

Cu ajutorul arhitectului Karel Líman, Regina a transformat interiorul castelului într-un spaţiu feeric, în care elementele tradiţionale românești se îmbină, într-un stil unic, fascinant, cu cele exotice. De asemenea, au fost transformate împrejurimile, care au devenit locuri de o extraordinară frumuseţe, inspirată din diferite culturi. Vizitatorii, și cei iluștri, și cei obișnuiţi, au putut admira grădini impresionante, dependinţe pitorești, iar entuziasmul lor e dovedit de impresiile de călătorie sau de scrisorile pe care i le trimiteau Reginei.

Astăzi, o vizită la Bran înseamnă mai mult decât o simplă incursiune în trecutul castelului: sunt atât de multe lucruri în jur care poartă mesajul unui spirit profund, cel al Reginei! „Branul, mica cetate uitată“, cum îl numea însăși Regina Maria, în rânduri din care transpare romantismul său atât de caracteristic, răvășită de nostalgii și presimţiri lucide, își deschide, prin această splendidă monografie ilustrată, elaborată de Diana Mandache, porţile unui public dornic să afle adevărata istorie a unui simbol.

Mai multe informații
EdituraCurtea Veche
Colecție Carti Regale
ISBN 978-606-588-934-7
Număr de pagini 158
Formatul cărţii 21,50 x 21,50 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2017
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCastelul Bran. Romantism si regalitate
Rating-ul tău