Ce mi se-ntampla. Jurnal piezis

Oriunde mă duc, încerc să fiu şi să fac aşa cum m-a învăţat maică-mea, adică să arăt lumii o faţă de sărbătoare, în christica, pascaliana idee a lui „à chaque jour suffit sa peine“ („ajungă zilei răutatea ei“). Prea e multă jale la vedere ca să mai adaugi şi tu ceva la haznaua depresiei generale. Şomer fiind de şapte ani, făcând numai ce-mi trece prin minte, depinzând numai de Dumnezeu şi soţie, neavând şefi, subalterni, condică de prezenţă, nedorind nimic din cele invidiate de mai toată noua lume bună, deambulez toată ziua în diverse medii artistice, unde inventariez nevrozele, angoasele, dezabuzările, debusolările care ne copleşesc existenţa. Apoi scriu despre ce mi se-ntâmplă.
Nu vă asigur decât de un singur lucru: de buna mea credinţă. Una care vrea să scrie aproape exclusiv de bine, pescuind din apele tulburi ale prezentului firescul, frăgezimea, altruismul, seninătatea, pilduitorul. (Dan C. MIHĂILESCU)