Cei frumoşi şi blestemaţi

în stoc
SKU
a172988
44.95 LEI
Pe scurt

Francis Scott Key Fitzgerald (1896-1940) s-a născut la St. Paul, Minnesota. A publicat primul roman, This Side of Paradise (Dincoace de Paradis; Polirom, 2005, 2013), în 1920. Capodopera sa Marele Gatsby a apărut în anul 1925 (Polirom, 2002, 2007, 2011, 2013, 2017). Următorul mare roman, Tender Is the Night (Blîndeţea nopţii; Polirom, 2001, 2009, 2016), a fost publicat în 1934. Fitzgerald a mai scris The Beautiful and Damned (Cei frumoşi şi blestemaţi, 1922; Polirom, 2008, 2018) şi The Love of the Last Tycoon (Dragostea ultimului magnat, publicat postum, în 1941; Polirom, 2010, 2015). Este şi autorul mai multor volume celebre de povestiri.

Precum Marele GatsbyCei frumoşi şi blestemaţi este o poveste despre America anilor ’20, o epocă tumultuoasă în care arta, dragostea şi banii sînt aproape invariabil însoţite de ambiţii nebuneşti, talente irosite şi eşecuri ireparabile, cînd consumul nemăsurat de alcool şi strălucirea vieţii de noapte devin adevăratul crez al unei generaţii. Anthony Patch, figura centrală a romanului, este un tînăr sofisticat, cu studii la Harvard, pe care aburii alcoolului îl vor transforma într-o „epavă josnică şi dezgustătoare”. Episodul nefericitei căsătorii cu Gloria – despre care s-a spus că ar fi inspirat din povestea reală de dragoste a lui Fitzgerald şi a Zeldei Sayre – se încheie cu prăbuşirea celor doi în abisul degradării fizice şi morale, un moment ce aminteşte cu amărăciune de strălucirea risipită şi tinereţea distrusă.

„Văzut în ansamblu, romanul Cei frumoşi şi blestemaţi poate fi citit în cheia unei parabole crude despre lumea iluzorie a visurilor, despre natura complicată a realităţii şi despre ruinele pe care trecerea timpului le lasă în urma sa –aceleaşi teme pe care Fitzgerald le va relua, cu şi mai multă înverşunare, în următorul său roman, Marele Gatsby.” (Jay Parini)

Cei frumoşi şi blestemaţi este, printre altele, un studiu al vieţii conjugale – o schiţă în nuanţe întunecate de sepia. Egoişti, dar fermecători, Anthony şi Gloria ar putea să se îndrepte spre cariere de succes în literatură şi cinematografie. Cuplul lor radiază o strălucire aparte, însă, pentru că nici unul nu este înzestrat cu scînteia care ar face din această strălucire o flacără creatoare, nimbul care îi înconjoară păleşte, se întunecă şi dispare. Poate că acesta este rezultatul concluziei amare a lui Fitzgerald că aura unor asemenea oameni este un dar otrăvit dacă nu conduce la o capodoperă, aşa cum este romanul de faţă.” (The New York Times)

Mai multe informații
EdituraPolirom
Colecție Biblioteca Polirom
ISBN 9789734673247
Traducător Ciprian Şiulea
Număr de pagini 392
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2018
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCei frumoşi şi blestemaţi
Rating-ul tău