Cinema în RSR. Conformism și disidență în industria ceaușistă de film

Cinematografia, prin definiție o artă pentru mase, a ocupat un rol important în mașinăria propagandistică a regimului comunist din România. Sesizîndu-i potențialul de armă ideologică, Nicolae Ceaușescu a transformat-o într-o adevărată industrie pusă în slujba politicului, cu o producție axată pe două direcții prioritare: filmul istoric – care conectează regimul la un trecut legitimator și care, în timp, va contribui tot mai mult la cultul personalității Conducătorului – și filmul de actualitate. În această concepție, superproducțiilor „epopeii naționale cinematografice”, precum Dacii, Columna, Mihai Viteazul sau Mircea, li s-au adăugat filmele ancorate în „realitatea socialistă”, menite să oglindească transformările din societate dintr-o perspectivă oficială. Chiar dacă cinematografia din Republica Socialistă România a fost una strict controlată de partidul-stat, avînd ca scop principal sprijinirea regimului, au existat totuși cineaști care au reacționat la presiunea politicului. Unii au adoptat o strategie de rezistență pasivă, alții și-au apărat concepția artistică fără a ezita să intre în conflict cu sistemul. Deși supravegheați de Securitate, cenzurați și, în unele cazuri, interziși, aceștia au reușit să realizeze filme care au demascat ipocrizia și minciuna societății ceaușiste.