Cinematograful gol

„Pentru Daniel Cristea-Enache, scrisul este o formă de viață, prilejuindu-i o necontenită imersiune în realitatea imediată, din care captează imagini și tușe esențiale, portrete în filigran creionate cu subtila artă a detaliului psihologic, dar și impresii personale, străbătute de forfota marilor orașe ori, dimpotrivă, de murmurul liniștitor al naturii mereu primitoare. Când vocea criticului literar se retrage în tăcere, privirea scriitorului alunecă spre trecut, rămânând ancorată, câte o clipă, în stanțele copilăriei de altădată, regăsite în amintire precum într-un neprețuit album de familie. Mai presus de toate, Cinematograful gol este o confesiune despre oamenii din jurul nostru, despre timpul adesea nerăbdător care schimbă cu o neașteptată repeziciune nu doar fizionomiile celor dragi, ci și înfățișarea întregii lumi, despre partea luminoasă a umanității, cu întâmplările ei de zi cu zi. Prin inserțiile ce amintesc de stilul alert al tabletei publicistice, Daniel Cristea-Enache observă în profunzime lumea scriitoricească, dar și psihologia colectivă a societății românești adesea captivate de iluzia spectacolului și a măștii mistificatoare, în locul rosturilor simple, însă atât de firești ale existenței cotidiene.” Maria Hulber

„Recitind cartea pen­tru această ediţie, parcurgând din nou, într‑o lectură înceată şi atentă, texte vechi de 20, 15, 12 ani, mi‑am dat seama că m‑am regăsit pe mine însumi la diferite vârste şi ca personaj al cărţii, şi ca autor al ei. Personajul, odată «scăpat» pe hârtie, aşa rămâne, nu mai poate fi modificat. Dar autorul se schimbă, trece dintr‑o fază a vieţii în alta, perspectiva lui glisează inevitabil, fiindcă într‑un fel gândeam în octombrie 2003, când am scris prima tabletă din carte, şi altfel gândesc acum, după douăzeci de ani, când recitesc şi retrăiesc tot. Din această evidenţă a rezultat şi felul critic în care mi‑am citit din nou Cinematograful gol, intervenind în text fără remuş­cări de fiecare dată când mi se părea că trebuia s‑o fac. Ediţia de faţă poate fi deci considerată definitivă, fiindcă ea include această perspectivă mai nouă şi mai amplă; ea are distanţă şi totodată distanţare critică. «Alungat» din reportajul intim, cri­ticul literar a revenit aici şi l‑am pus la lucru când a fost nevoie, folosindu‑i exigenţa cât am putut de bine.” Daniel Cristea-Enache