Confruntand zilnic pandemia. Reflectii despre transformarea sistemului politic intr-o perioada de exceptie

în stoc
SKU
a230655
42.00 LEI

Pandemia ne-a confruntat cu propria imagine văzută în oglindă, ne-a obligat să reflectăm mai intens despre fragilitatea noastră și a lumii care ne înconjoară, ne-a dat șansa de a dovedi prin scris că am fost martorii unei perioade de încercări. Confruntarea cu pandemia și cu propria noastră imagine nu s-a încheiat dar avem nevoie de un răgaz pentru a mărturisi ce s-a întâmplat, ce a rămas constant și ce s-a schimbat iremediabil. Textele din acest volum dovedesc că nu ne vom întoarce de unde am plecat în primăvara anului 2020, ci vom continua să avansăm pe un drum despre care nu știm unde ar putea duce. Pentru a merge pe acest drum în siguranță, avem nevoie de înțelegerea perioadei pe care o traversăm – o radiografie pe care am încercat să o realizez, din multiple ipostaze, în acest volum.

***

La începutul lunii martie a anului trecut pandemia ne-a închis în case. Am trecut brusc cu întregul sistem educațional în online, am renunțat la deplasările planificate, ne-am adaptat la fel ca întreaga planetă. La începutul acelei perioade domnea optimismul: ne vom vedea cel mai târziu de Paște, fără niciun fel de restricții. Optimismul de atunci s-a dovedit a fi fost o iluzie. Am avut speranțe că totul se va sfârși odată cu apariția vaccinului. A trecut și perioada de speranță generată de acest eveniment, au apărut noi variante, pandemia și-a continuat neperturbat drumul. La un an și jumătate de la începutul ei, nici astăzi nu este clar când se va termina și cum va arăta lumea de după pandemie…

***

Avem de-a face așadar cu o situație pe care nimeni nu a prevăzut-o. Am anticipat toate riscurile posibile și imposibile, am scris scenarii complexe despre cum putem reacționa în fața provocărilor naturii, am creat mecanisme pentru a gestiona crize și pentru a reconstrui țări devastate de conflicte. Prezența unui inamic invizibil, la scară planetară, nu a fost pur și simplu luată în calcul. Din acest motiv, în fața pandemiei, toate guvernele din lume se comportă stângaci, improvizează, își adaptează din mers planurile și nu pot, deocamdată, recomanda decât izolarea. Este izolarea suficientă pentru a evita extinderea pandemiei sau singura soluție rămâne un vaccin? Nu avem deocamdată răspuns la această întrebare. Suntem îndemnați să stăm departe unul de altul pentru a simți mai intens bucuria apropierii la sfârșitul pandemiei. Problema este că nu știm nici când se va termina și nici câți dintre noi vor apuca să vadă acest sfârșit.

31 august 2021

Mai multe informații
EdituraCetatea de Scaun
ISBN 9786065375376
Număr de pagini 328
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsConfruntand zilnic pandemia. Reflectii despre transformarea sistemului politic intr-o perioada de exceptie
Rating-ul tău