Credinţe şi superstiţii româneşti

După Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu

Ediţie de Irina Nicolau şi Carmen Mihalache

Unii ar spune că sîntem un popor marcat de „fatalitate“... Oare aşa să fie? Ideea de „superstiţie“ este veche, prin superstitio romanii înţelegînd la vremea lor un obicei religios de prisos, necerut de ritual. Cert este că, în toate culturile, superstiţia se exprimă sub forma unor credinţe sau practici, iar aceste credinţe pot fi colective sau individuale, personale. Psihologii spun că superstiţia este o credinţă iraţională în faptul că viitorul e influenţat de comportament. Pe de altă parte, sociologii cred că prezenţa mitului şi a magiei în viaţa omului contemporan vine din nevoia unei gestionări atît ideologice, cît şi practice a legăturii imaginare cu lumea. Nevoia de iraţional e un compromis pe care spiritul uman îl face cu propriile fantasme, propria dezordine, propriile contradicţii... Cartea de faţă pune împreuna aproape 5000 de mostre de astfel de credinţe din folclorul românilor. Dincolo de informaţia inestimabilă ca valoare pentru o imagine cuprinzătoare a lumii satului românesc, găsim aici o lume stranie, bogată în înţelesuri şi, mai ales, plină de poezie: păsări, fluturi, cărbuni, şerpi, purici, draci, îngeri, apă, comori, mădulare ale trupului, vînt, cer, cercei... (Carmen MIHALACHE)