Creierul si inteligenta emotionala. Noi perspective

în stoc
SKU
a170669
35.00 LEI
Pe scurt

În ultimii ani, cunoştinţele despre bazele neurologice ale inteligenţei emoţionale s-au înmulţit considerabil datorită noilor studii din neuroştiinţe. În această carte, Daniel Goleman reuneşte cele mai relevante informaţii despre dinamica neuronală care susţine formarea și dezvoltarea abilităţilor ce depind de inteligenţa emoţională. Veţi descoperi: diferenţele dintre inteligenţa emoţională şi IQ; dinamica neuronală a creativităţii; starea ideală a creierului pentru a atinge performanţe optime; ce este creierul social; radarul etic al creierului; creierul 2.0 – creierul în era web_ului; metode de gestionare a stresului; tehnicile de perfecţionare a inteligenţei emoţionale; aplicaţiile acestor cercetări în coaching, management, resurse umane şi educaţie.

În 1995, chiar înainte să apară cartea mea, Inteligența emoțională, îmi amintesc că mă gândeam că materialul ar reprezenta o reușită dacă într-o zi s-ar întâmpla să aud doi străini vorbind și unul să folosească sintagma „inteligență emoțională“, iar celălalt chiar să știe ce înseamnă aceasta. Acest lucru ar presupune că noțiunea de inteligență emoțională, sau IE (termen pe care îl prefer popularului coeficient emoţional – EQ  ), a devenit o memă, o idee nouă, o parte componentă a culturii actuale. Ea a depășit cu mult aceste așteptări. IE s_a dovedit a fi un model influent în domeniul educației sub forma învățării socio-emoționale, este recunoscută ca fiind un ingredient de bază în leadershipul de excepție și, în egală măsură, un agent necesar unei vieți împlinite. Daniel Goleman

Mai multe informații
EdituraCurtea Veche
ISBN 978-606-44-0044-4
Traducător Gabriela-Alexandra Bănică
Număr de pagini 112
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă necartonata
Data apariției 2018
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCreierul si inteligenta emotionala. Noi perspective
Rating-ul tău