Critici si eseisti romani despre calea, adevarul si viata cartilor

Implicarea totală a bibliografiei autorului are rezonanța unui bilanț-mărturie despre fragilitatea vinovată a propriilor iluzii și a propriilor certitudini fisurate. Tiranizat, dar și îndrăgostit de propria subiectivitate, Octavian Paler aduce în scenă procesul lașității noastre de toate zilele, acuzându-se ca protagonist și victimă totodată. Intelectualul care a rămas „în totalitara sală de așteptare” a României ultimilor patruzeci și cinci de ani nu se ferește să-și recunoască opțiunea de „acrobat pe sârmă” în numele vieții. De altfel, indiferent de alegere, în condițiile mașinii de tocat destine, individul era sacrificat. Cu vârsta și, mai ales acum, în vacarmul recentulul război româno-român, în chip iscusit stârnit și alimentat de unii lideri post-decembriști de partid și de stat, atracția pe care Octavian Paler o avea pentru mitul lui Don Quijote devine un fel de variantă a singurătății solidare, chiar dacă „o frumoasă impostură”. Căci numai el, cavalerul absolut al iluziilor, ne-ar putea salva de coșmarul istoriei din care Dumnezeu a fost alungat. (G.V.)