Cuibul de viespi

Epuizat din stoc
SKU
C179762
Preț special 35.60 LEI Preț standard 47.47 LEI
Pe scurt

Filmul „Cuibul de viespi” este o ecranizare după comedia satirică „Gaiţele” de Al. Kiriţescu, perlă a dramaturgiei româneşti. Acţiunea se petrece, la Craiova, prin anii 1930, pe când Bucureştiul era considerat ca fiind „Micul Paris”. În familia Duduleanu (arendaşi prosperi) Aneta, sora cea mare, conduce clanul cu mână de fier. Fiica ei Margareta, romanţioasă şi bolnăvicioasă e căsătorită cu tânărul jurnalist Mircea Aldea. E sufocată de mediul anost al familiei şi al oraşului. „Cucoanele” îşi omoară plictisul bârfind, jucând cărţi, savurând dulceţuri şi urmărind, avide, ceremoniile mortuare ale oraşului. Dudulenii şi-au adus din Germania o „freuilain” care să se ocupe de „grijile casei”. Cu un haz plin de aluzii, «froaila» altoieşte pronunţia ei rigid-nemţească pe limbajul arhaic rustic al «stăpânelor» şi pe franţuzismele snoabe ale modei timpului, într-un melaj de un comic absolut irezistibil. Monotonia şi suficienţa vieţii Dudulenilor explodează odată cu apariţia intempestivă a Wandei, o rudă venită de la Paris; femeie frumoasă, cochetă, emancipată. Mircea şi Wanda vor deveni amanţi. Trădată, Margareta se sinucide. Se va spulbera falsul echilibru al familiei sau totul va reintra în matca prăfuită a oraşului provincial?

Mai multe informații
Discuri 1
Durata totală 112 min
Titlu original film Cuibul de viespi
An apariţie film 1986
Tip Original
Limba Romana
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCuibul de viespi
Rating-ul tău