Cum am devenit huligan

în stoc
SKU
a272797
19.01 LEI
Pe scurt

Mergand pe algoritmul stabilit de Gerard Genette, primul con­tact al cititorului de literatura cu aceasta carte a lui Mihail Sebastian ii va pune cel putin doua probleme de relationare. Probleme de naturi diferite, dar concurente.

Pe de o parte, va fi surprins de alegerea autorului unui roman, anterior aparut, de a face un dosar al receptarii sale, in care include preponderent reactiile critice ale detractorilor, carora le raspunde, intr-o incercare stranie de a demonta varii acuzatii, mai toate ideologice.

Altfel spus: raspunde la o problema de ideologie printr-un act ideologic, chiar daca isi ia cateva masuri de precautie, spunandu-ne inca din primele pagini ca nu se simte „autor neinteles“; pentru ca autorul nu are drept la apel in critica literara. Ce poate face autorul?
 
Poate oferi cateva lucruri pentru a lamuri, „lucruri exterioare literaturii si care au fost cu de-a sila implicate in cazul De doua mii de ani“.
 
Exterioare literaturii? Pentru noi, cei care am trecut prin experientele de conditionare intre sociologie si literatura, „exterior literaturii“ este o asociere revoluta. Pentru Sebastian, pentru autonomistii esteticului, literatura este autosuficienta, iar orice tangenta la cercul inchis al operei este perceputa ca agresiune.
Din ratiuni didactice, dar fara a invoca referinte clasicizate, tinem sa ne precizam pozitia: par nature, literatura nu e teritoriu bine delimitat, impene­trabil si autoimun. Atat dinspre societate/politic spre literatura cat vice-versa exista o circulatie permanenta de mesaje, organizate ca stimuli reciproci.

Mihail Sebastian face in Cum am devenit huligan o apologie a neinregimentarii, a libertatii de gandire, precizand caderile in capcana a spiritelor care cautau ordine. Este aici si o reglare cu propriile cedari, dar mai ales o impacare cu istoria, si nu numai aceea trecuta, ci si aceea care va sa vina.
Corurile, marsul in cadenta si simbolurile vagi, aceste betii psihologice, sunt materia prima a oricarei dictaturi. Ca sunt dezonorante sau nu, putin intereseaza. Ele sunt eficace, si asta e de ajuns. Exista un singur dusman care le poate sta impotriva: spiritul critic. De aceea, orice dictatura, fascista sau comunista, debuteaza prin suprimarea lui… Noaptea de chef va trece insa, si in zori va veni dezgustul. Noptile de chef tin uneori foarte mult in istorie: ani si decenii, daca nu veacuri. La sfarsitul lor, dezgustul insa vine fara gres. Marxismul si fascismul pot cuprinde o suta de adevaruri politice si economice decisive, dar amandoua pornesc de la o groaznica ignorare a omului. Este si in marxism, si in fascism o lipsa de viata si un abuz de scheme care le face din capul locului artificiale. Acest lucru se va razbuna astazi sau peste o suta de ani, dar se va razbuna. […]
Se circula greu astazi prin lumea ideilor, fara uniforma. Spiritul critic n-a avut niciodata uniforma. E un civil. (Mihail Sebastian)

Mai multe informații
EdituraCartex
ISBN 9786069604922
Număr de pagini 136
Formatul cărţii 13x20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2024
height 0
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCum am devenit huligan
Rating-ul tău

Mergand pe algoritmul stabilit de Gerard Genette, primul con­tact al cititorului de literatura cu aceasta carte a lui Mihail Sebastian ii va pune cel putin doua probleme de relationare. Probleme de naturi diferite, dar concurente.

Pe de o parte, va fi surprins de alegerea autorului unui roman, anterior aparut, de a face un dosar al receptarii sale, in care include preponderent reactiile critice ale detractorilor, carora le raspunde, intr-o incercare stranie de a demonta varii acuzatii, mai toate ideologice.

Altfel spus: raspunde la o problema de ideologie printr-un act ideologic, chiar daca isi ia cateva masuri de precautie, spunandu-ne inca din primele pagini ca nu se simte „autor neinteles“; pentru ca autorul nu are drept la apel in critica literara. Ce poate face autorul?
 
Poate oferi cateva lucruri pentru a lamuri, „lucruri exterioare literaturii si care au fost cu de-a sila implicate in cazul De doua mii de ani“.
 
Exterioare literaturii? Pentru noi, cei care am trecut prin experientele de conditionare intre sociologie si literatura, „exterior literaturii“ este o asociere revoluta. Pentru Sebastian, pentru autonomistii esteticului, literatura este autosuficienta, iar orice tangenta la cercul inchis al operei este perceputa ca agresiune.
Din ratiuni didactice, dar fara a invoca referinte clasicizate, tinem sa ne precizam pozitia: par nature, literatura nu e teritoriu bine delimitat, impene­trabil si autoimun. Atat dinspre societate/politic spre literatura cat vice-versa exista o circulatie permanenta de mesaje, organizate ca stimuli reciproci.