Cum să fii un părinte calm

în stoc
SKU
HU003544/1
Preț special 29.25 LEI Preț standard 39.00 LEI
Pe scurt

Ilustrații de Louise Turpin

„Nu izbuteam să fiu o mamă calmă. Aveam dese răbufniri de furie și ridicam vocea. Mă răsteam des la copii. Eram extrem de stresată. În plus, mă paraliza adeseori impresia de inadecvare și vinovăție, la care se adăugau stările mele de anxietate. Nici acum nu sunt mama perfectă sau culmea seninătății, dar în ultimii doi ani m-am străduit mult, iar acum mă simt în sfârșit în măsură să-ți povestesc despre aventura mea. Chiar dacă nu sunt cel mai calm părinte din lume, sunt mândră de ce am realizat, și știu că și tu poți obține rezultate similare.

Pot spune cu toată sinceritatea că acum mă aflu, emoțional vorbind, în cea mai binecuvântată perioadă a vieții mele… Am muncit din greu ca să-mi recunosc vechile probleme și, într-un final, să mă eliberez de ele, iar procesul de vindecare nu s-a încheiat încă. Știu că mai am mult de lucru, dar acum abordez viața cu o doză de pace și seninătate pe care nu le aveam înainte. În această carte îți voi împărtăși pașii și procesele care m-au ajutat să devin mai calmă, mai fericită și mai împăcată, nu doar cu copiii mei, ci și cu mine însămi.“ — SARAH OCKWELL-SMITH

Cele șapte reguli de aur ca să devenim părinți calmi

1. Stă în puterea oricărui părinte să fie mai calm.

2. Toată lumea își pierde cumpătul câteodată.

3. Nici un părinte nu trebuie învinovățit că nu-și poate păstra calmul.

4. N-o să scapi de multitudinea de trăiri intense.

5. Greșelile tale nu anulează tot ce-ai făcut bine înainte.

6. Drumul către starea de calm ia timp.

7. N-o să-ți traumatizezi copilul dacă se-ntâmplă să-ți ieși din fire.

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Humanitas Parenting
Ediția cărții I
ISBN 978-973-50-8415-8
Traducător Elena Macoviciuc
Număr de pagini 216
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2024
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCum să fii un părinte calm
Rating-ul tău