Cum să spui nu acasă, la serviciu, prietenilor, în viaţa de zi cu zi

Epuizat din stoc
SKU
C187237
12.83 LEI
Pe scurt
De ce este atât de greu să spui nu? Teama că vei fi perceput ca un individ agresiv, că vei fi respins, dorinţa de a nu-i dezamăgi pe cei pe care îi iubeşti, toate par să stea la originea acestei forme speciale de autocenzură.
Mulţi dintre noi am trăit deja şi mai trăim şi acum experienţe de acest fel, şi anume sentimentul că ne este foarte greu să refuzăm propuneri altminteri contrare dorinţelor noastre, aspiraţiilor noastre profunde, intereselor noastre; şi acest lucru se întâmplă şi atunci când este vorba despre cumpărarea unui obiect inutil sau despre tunsoarea nefericită cu care ne trezim într-o bună zi, dar poate merge şi până la controlul vieţii noastre intime de către copiii, părinţii, prietenii sau şefii noştri. În cazurile extreme, neputinţa de a spune nu se dovedeşte a fi deosebit de periculoasă: un alcoolic care nu poate refuza un pahar îşi riscă nu numai sănătatea, ci şi viaţa. Deşi de cele mai multe ori incapacitatea noastră de a spune nu se manifestă în situaţii aparent mai puţin dramatice, efectele ei nu sunt adeseori mai puţin triste, însă în mod indirect...

Putinţa de a spune nu îi permite individului să se consolideze şi să-şi afirme independenţa şi autenticitatea. Va putea fi astfel el însuşi şi deopotrivă activ, fără a-l distruge sau răni în felul acesta pe celălalt. Relaţiile umane se vor simplifica mult în toate domeniile vieţii curente, chiar dacă trăim într-o societate marcată de disconfort, stres, lipsă de comunicare şi de înţelegere.

Cuprins:
Cuvânt înainte

Capitolul 1 Reaminteşte-ţi să spui nu
Bun venit indivizilor „normali"
Cum te poate ajuta această carte
Foloseşte-te de drepturile tale
Există un nu pozitiv

Capitolul 2 De ce ne este atât de greu să spunem nu?
Societatea şi educaţia nu ne încurajează să spunem nu
Ce simţim atunci când spunem nu
Copilul ce continuă să existe în noi
Copil agresiv, copil vinovat?
Cum este depăşită perioada de opoziţie
Consimţământul şi dragostea
Mărturia basmelor

Capitolul 3 Cei care pot să spună nu … şi cei care nu pot
Nenumăratele feluri de nu pe care le auzim în fiecare zi
Un nu „profesional" şi un nu „personal"
Un nu „patologic"
Cei din grupul „Să spun eu nu? Niciodată!"
Prea timid să spui nu
Lipsa de încredere în sine
Dependenţa
Iritabilitatea
Tristeţea
Relativizarea eşecului

Capitolul 4 Pregăteşte-te
Soluţiile proaste
Fuga
Substitutul
Minciuna
Celălalt este răspunzător
Banalizarea
Este poate mai uşor să spui nu
Voinţa de schimbare
Progresivitate şi realism
Reacţiile celorlalţi
Ţinteşte corect
Fiecare nu e diferit de celălalt
Un nu adevărat

Capitolul 5 Conştientizarea
Trebuie să înţelegi cum funcţionezi
Evaluarea anxietăţii
Feed-back-ul
Cum să îţi asculţi gândurile automate
Mecanismele de deformare a informaţiei
O morală individuală
Faţă în faţă
Spaţiul vital
Cu cine vorbeşti?

Capitolul 6 Schimbarea — mod de folosinţă
Destinde-te
Converteşte-ţi gândurile automate
Modifică-ţi morala personală
Afirmă-te
Placa stricată
Perdeaua de fum
Ancheta negativă
Afirmaţia negativă
Informarea despre sine
Informarea despre celălalt
Propunerea de compromis
Trebuie să exersezi

Capitolul 7 Cum să spui nu la serviciu
Vanessa, secretara suprasolicitată
Propunerile lui Philippe
Clientul ursuz
Lydie, o stagiară prea zeloasă
Sandrine, mereu în întârziere
Léo, o reputaţie uzurpată

Capitolul 8 Cum să spui nu prietenilor
Frédéric, prietenul prietenului meu
Cina neaşteptată
Rochia ta este şi a mea
Bate miezul nopţii
David, moara stricată
Paul nu plăteşte niciodată consumaţia

Capitolul 9 Cum să spui nu în dragoste
Thibaud, maestrul de ceremonii
Nu fără prezervativ
Claudia aterizează întotdeauna fără să anunţe
Serge, Odile şi televizorul
Mathilde are tupeu

Capitolul 10 Cum să spui nu în familie
Prânzul de duminică
Banii familiei
Alex vrea bomboane
Astă-seară dorm la o prietenă
Prietenii nepoftiţi ai soţului

Capitolul 11 Cum să spui nu în viaţa de zi cu zi
Frizerul care ştie să tundă
Pantofi pe măsură
La coadă
Scapă cine… pete
Trăiască iahnia de fasole
Traseul rapid al şoferului de taxi

Concluzie
Bibliografie
Mulţumiri
Mai multe informații
EdituraTrei
Colecție Psihologie practică
Ediția cărții a II-a
ISBN 9789737074676
Traducător Delia Sepetean-Vasiliu
Număr de pagini 184
Formatul cărţii 13x20 cm
Data apariției 2011
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCum să spui nu acasă, la serviciu, prietenilor, în viaţa de zi cu zi
Rating-ul tău
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!