Cutia cu bătrâni

„La fel ca Mircea Eliade şi I.P. Culianu – marile sale modele, despre care a publicat o carte-puzzle –, Andrei Oisteanu a încercat să-şi dubleze studiile erudite de etnologie şi antropologie religioasă prin intermediul ficţiunii. Cutia cu bătrâni rămâne o apariţie meteorică, amestec de meditaţie fantastă, atmosfera crepusculară, onirica şi fabulaţie stranie, cu nervuri eseistice şi scriitura artistă, fascinată de pitorescul levantin. Autorul a topit în textura ei o experienţă de arheolog al imaginarului, de folclorist şi mitolog. Nu aici stă însă centrul de greutate, ci în atracţia nostalgică, decadenta faţă de spectrele trecutului mort, supravieţuind în colecţii de obiecte bizare, în relicve, «antichităţi» şi «vechituri» de tot felul (instalaţia obiectuală de pe coperta este o punere în abis a cărţii).” (Paul Cernat)

„Cutia cu bătrâni de Andrei Oisteanu este o carte-obiect... Cu bună ştiinţă, autorul a ales că ilustraţie a copertei un obiect confecţionat chiar de el. Este primul joc de simboluri dintr-o scriere în care te poţi uşor rătăci printre semnificaţii şi arhetipuri... Cutia cu bătrâni este o carte ciudată. Dacă, asemenea Bătrânului arhivar, aţi dat vreodată un anunţ în ziar «Caut obiecte stranii», o să vă încânte. Dacă nu, nu.” (Ioana Pârvulescu)
 
„Andrei Oisteanu, preocupat de etnologie, simbologie şi antropologie, este şi un artist: colajele sale suprarealiste dezvăluie o adevărată – şi o barocă, manierista – patimă a deghizării de sensuri, a structurilor imbricate, o mânie a cifrului. Cutia cu bătrâni ne cheamă din cufărul infinit, ascuns, cum spunea Jung, în pivniţa fiinţei noastre. Căci omul cu etaje ştie foarte bine că, fără subterane, acoperişul n-ar fi cu putinţă.” (Dan C. Mihăilescu)